ea stă în miezul acestei pietre galbene şi mî priveşte în ochi
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi mă priveşte drept în ochi
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi îmi recită poemele pe care cîndva
cine ştie cînd în care viaţă sau în care moarte le voi scrie
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi îmi numără cuvintele nenăscute
de sub limba veşnic neastîmpărată
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi îmi piaptănă părul negru
cu un pieptene alb şi strălucitor din os de jaguar
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi se spală pe obraz şi pe mîini chiar
cu sîngele care îmi curge din obraz şi din degete
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi-n timp ce mă naşte plînge în hohote
hohote fără de care şi iadul şi raiul rămîn fără pereţi şi fără porţi
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi înghite cu bucurie praful galben care din gura mea în gura ei se înalţă chiar în clipele în care eu sfarm între
dinţi speteaza scaunului de piatră galbenă pe care e aşezată
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi-şi ridică în spuma primitoare a văzduhului poalele rochiei de piatră galbenă care îi acoperă gleznele şi pulpele
ea stă în miezul acestei pietre galbene şi mă roagă să nu care cumva de drag de ea
să mă dau de trei ori peste cap şi să devin chiar piatra galbenă
în care ea este pînă dincolo de ochi scufundată
*
singurătate foarte singură sînt atît cît cu ochiul din orbită şi deopotrivă
atît cît cu ochiul minţii se poate limpede zări
singurătea cea mai singură cu putinţă sînt de pe acest pămînt cînd extrem
de nenorocos cînd inexplicabil logic de norocos
singurătate maximă sînt din creştet pînă în tălpile neobosite de mers
şi din locul în care mă aflu orizontul seamănă cu un lup sau cu un urs amîndoi
foarte ne