UPDATE 15:30 La Secţia 1 de Poliţie a ajuns în urmă cu puţin timp şi oficialul FRF Sorin Cojocaru.
UPDATE 13:30 VIDEO EXCLUSIV Vă prezentăm imagini surpinse de camerele de supraveghere de la locaţia de unde a fost ridicat Gabi Tamaş în această dimineaţă. Din filmări reiese că jucătorul a ajuns la locaţie în jurul orei 7:30 şi, după ce locatarii şi femeia de serviciu au refuzat să-i deschidă uşa, fundaşul naţionalei s-a decis să forţeze intrarea în scară. S-a "luptat" cu uşa minute bune, după care a urcat la etajul 1 şi s-a culcat în faţa unui apartament. Vezi imaginile în playerul video.
"Tamaş este un jucător care răspunde pentru ceea ce face. Este un act personal, nu suntem noi răspunzători pentru ieşirile unui coleg. El trebuie să îşi asume faptele şi să râspundă pentru ele. Ce pot eu să spun e că Gabi a venit cu sufletul la naţională şi a "pus osul".", a decalarat Ciprian Marica în momentul în care a văzut înregistrarea cu colegul său.
UPDATE 11:45 Surse din Poliţie susţin că lui Tamaş i se va întocmi dosar pentru ultraj contra bunelor moravuri. Fotbalistul naţionalei e încă la secţie şi refuză să dea vreo declaraţie.
Gabi Tamaş a fost dus în cătuşe la secţia de Poliţie.
Internaţionalul român Gabi Tamaş a fost reţinut de Poliţie în această dimineaţă, după ce a provocat un scandal în zona bulevardului Iancu de Hunedoara.
Fotbalistul lui WBA a spart geamul unei scări de bloc, iar echipajele de poliţie au ajuns la locaţie în urma apelului făcut de un locatar la 112. Martorii la eveniment susţin că Tamaş a agresat şi femeia de serviciu a imobilului, iar la sosirea oamenilor legii, acesta a susţinut că nu ştie cum a ajuns în acea zonă.
A urcat până la etajul 1 şi s-a culcat pe jos
Locatarii blocului au povestit că jucătorul naţionalei a reuşit în cele din urmă să intre în scară, după ce a spart geamuri