UPDATE: Petrolul conduce cu 2-0 în minutul 13. Ambele goluri au fost marcate de Hamza: min. 11 - penalty, din "scăriţă", respectiv, min. 13 - în urma unui contraatac, din pasa lui Morar.
Primul "unsprezece" al Petrolului: Valinčius - Avogadri, Galamaz, Hoban, Grecu - Marinescu, Mustivar - Boudjemaa, Morar, Boukila - Hamza.
Puştiul Ilie Iulian este rezervă.
În delegaţia Petrolului care a făcut deplasarea la Istanbul, pentru amicalul cu Galatasaray, de azi, ora 15:30, şi-a făcut loc şi puştiul Ilie Iulian, care, la doar 11 ani, a refuzat oferta de a pleca la Barcelona, pentru a se antrena la academia catalanilor.
Drept răsplată pentru atitudinea sa, Ilie ar putea primi cadou din partea lui Mircea Rednic câteva minute pe finalul meciului cu turcii.
De vreo doi ani, nu există competiţie rezervată copiilor la care ploieşteanul Ilie Iulian să nu fie "ţinta" contestaţiilor făcute de adversari. Nimeni nu crede că un jucător atât de bun poate avea doar 11 ani! Iulian a fost golgheter sau "jucătorul turneului" la aproape toate competiţiile la care a participat cu echipele Petrolului. Am spus echipele, pentru că acesta a evoluat atât la grupa jucătorilor născuţi în 2001, la categoria lui de vârstă, cât şi la o grupă superioară, atunci când a fost nevoie de el!
Puţină lume ştie că Ilie Iulian are pe masă un contract cu FC Barcelona! Şi nu, nu este deloc o glumă! O ambiţie a părinţilor acestuia, aceea de a vedea cât de talentat este copilul lor, s-a transformat într-o oportunitate căreia, deocamdată, au decis să nu-i dea curs. Familia lui Ilie Iulian a decis anul acesta să-şi ducă puştiul la un curs de selecţie organizat de FC Barcelona! Catalanii fac asemenea acţiuni în fiecare an, când sunt chemaţi copii din absolut toate colţurile lumii pentru a fi evaluaţi de staff-ul celui mai "la modă" club de pe planetă. În aprilie, I