Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartiere inundate şi trafic restricţionat în Constanţa, în urma ploilor torenţiale

Publicat in Gandul, sâmbătă 19 mai 2012 ·

Mai multe cartiere din municipiul Constanţa au fost inundate, sâmbătă, în urma unei ploi toreţiale care a căzut timp de aproximativ două ore, iar circulaţia pe trei drumuri judeţene a fost restricţionată din cauza şuvoaielor de apă adunate pe carosabil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, cea mai mare cantitate de precipitaţii din judeţ, de 55 l/mp, a căzut după orele prânzului în municipiul Constanţa, astfel că mai multe cartiere şi străzi ale oraşului au fost inundate.

În urma ploilor torenţiale, la dispeceratul Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa s-au înregistrat aproape 100 de reclamaţii din municipiul Constanţa, din care 68 au fost din zonele cu case. Cele mai multe sesizări au fost din cartierul Piaţa Chiliei, iar echipele de intervenţie au mers la adresele indicate şi au rezolvat toate reclamaţiile, susţine sursa citată.

Tot din cauza precipitaţiilor abundente, traficul rutier a fost restricţionat pe mai multe sectoare de drumuri judeţene. Este vorba despre DJ 222, la Cheile Dobrogei, şi DJ 223, în zona Tichileşti, unde apa a atins 40 - 50 de centimetri, dar şi DJ 391 A, Văleni - Dobromir, unde pe şosea au fost aduse aluviuni. Şi pe DN 39 Constanţa - Mangalia s-au înregistrat probleme la intrarea în localitatea Tuzla, unde au fost inundate şi zece gospodării.

De asemenea, la intrarea în staţiunea Mamaia vântul puternic a dărâmat doi copaci care au antrenat în cădere şi un stâlp de tensiune, dar fără să provoace alte pagube materiale.

Prefectul judeţului Constanţa, Bogdan Huţucă, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a solicitat RAJA şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" să comunice Direcţiei de Sănătate Publică lista zonelor afectate de inundaţii, astfel încât după ce apele vor fi soase din gospodăriile oamenilor ac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°