Lobby-ul şi ameninţările bancherilor nu au rămas fără efect. Ieri, membrii Comisiei pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare din Camera Deputaţilor au adus mai multe amendamente OUG 50/2010, privind creditele populaţiei.
Conform noilor modificări, clienţii pot să-şi ia adio de la marjele de 1% pe care visau să le obţină în negocierile cu băncile. Creditorii vor putea aplica în continuare marjele de dobândă pe care le-au propus clienţiilor, în luna septembrie, prin actele adiţionale la creditele vechi, conform OUG 50/2010.
Dobânzile vor fi legate de indicii interbancari păstrânu-se acelaşi cost al creditului ca şi în prezent, iar comisioanele mari pot fi percepute în continuare.
"Am încercat să găsim o cale de mijloc în aşa fel încât să repornim motorul economiei şi nici să nu omorâm băncile. Prin aceasta am vrut să facem condiţii cât mai transparente pentru toţi", a declarat, pentru EVZ, preşedintele Comisei, Mihai Tudose.
Unul din amendamentele aprobate de Comisia de specialitate prevede că "pentru contractele aflate în curs de derulare care prevăd rata dobânzii raportată la o rată de referinţă internă a creditorului, conversia ratei dobânzii (...) se va realiza asigurându-se acelaşi nivel al valorii nominale a dobânzii.
Marjele care vor fi stabilite în baza acestui articol sunt identice cu cele propuse de bănci clienţilor în actele adiţionale pentru implementarea actualei forme a OUG 50. Însă, clienţii nu au fost mulţumiţi de nivelul marjelor propuse de bănci şi au început să se organizeze pentru a se judeca cu finanţatorii.
"Mai sunt paşi de făcut"
Forma finală urmează să fie votată de plenul Camerei Deputaţilor. Săptămâna viitoare modificările aduse OUG 50 urmează să fie discutate în Comisia de Finanţe Bănci a Camerei Deputaţilor.
Contactat de EVZ, preşedintele Asociaţiei Române