Din totalul de 178 de judecătorii la nivel naţional, în 43 s-au făcut adunări generale pentru revocarea judecătorului Cristian Dănileţ, de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Mai exact, arată Judecătoria Rm. Vâlcea care monitorizeaya adunarile, "un număr de 43 de instanţe s-au pronunţat în favoarea revocării lui Danileţ, iar 17 nu au aderat la propunere, şapte dintre acestea votând împotriva revocării, iar zece au constatat neîntrunirea numărului de voturi".
"Cu toate acestea, până la finalizarea procedurii, înţelegem să nu facem publică informaţia vizând instanţele care s-au pronunţat ori care urmează a se pronunţa şi nici rezultatul deliberării fiecăreia dinte ele, alegerea aparţinând numai acestor instanţe", se arată într-un comunicat remis Mediafax.
"Aceste rezultate provizorii ţin să atragă atenţia asupra legitimităţii reprezentării, în contrapondere cu opiniile regretabile ale unor membri CSM vizaţi de revocare, privind caracterul «izolat» ori «emoţional» al nemulţumirii corpului de magistraţi", conform comunicatului.
Sursa citată reaminteşte că, potrivit legii, nu numărul de judecători contează în procedura revocării, ci numărul de instanţe judecătoreşti.
Luni, 7 ianuarie 2013, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, hotărând revocarea domnului judecător Cristi Vasilică Danileţ, membru ales din partea judecătoriilor în Consiliul Superior al Magistraturii, a declanşat procedura de revocare a acestuia, în condiţiile art. 55 alin. 4 din legea 317/2004.
Potrivit legii, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcţie.
Adunarea Generală a Judecătorilor a considerat că Danileţ "şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile încredinţate prin alegerea sa c