Filosoful Gabriel Liiceanu şi-a exprimat, ieri, la Realitatea Tv, părerea de „simplu particular” în legătură cu candidatura Elenei Băsescu pentru Parlamentul European. „Dacă îmi cereţi să-mi spun părerea ca simplu particular despre povestea pe care aţi amintit-o, fiica preşedintelui, am să spun cu glas tare, deşi mă trageţi într-o lume în care nu doresc să intru – sarcina mea este să mă situez la un anumit alt nivel – dar mă situez la nivelul acesta şi vă răspund nu, nu îmi place”, a apreciat el. “Măcar de dragul acestei tradiţii a nepotismului nu ar fi trebuit să o facă”, a adăugat Liiceanu. “Dacă tatăl ei putea să o influenţeze, i-aş fi spus Niet! într-o ţară de genul acesta…te rog să nu faci asta”, a afirmat filosoful. “Nu cred că are experienţa suficientă acumulată, prin simpla curgere a timpului, ca să poată ajunge la o asemenea ispravă", a conchis Liiceanu.
Deşi a declarat că se poate considera şi ea o intelecturală, Eba a avut, în campanie, mai multe ieşiri critice la adresa acestora pe motiv că “nu au caracterul şi dorinţa de a se integra în viaţa unui partid” şi au impresia că sunt „mai presus” de politicieni. „Este o suită de confuzii enorme”, a comentat Liiceanu aceste afirmaţii ale mezinei preşedintelui, argumentând că a fi intelectual nu este compatibil cu statutul de politician. (M.D.)
Filosoful Gabriel Liiceanu şi-a exprimat, ieri, la Realitatea Tv, părerea de „simplu particular” în legătură cu candidatura Elenei Băsescu pentru Parlamentul European. „Dacă îmi cereţi să-mi spun părerea ca simplu particular despre povestea pe care aţi amintit-o, fiica preşedintelui, am să spun cu glas tare, deşi mă trageţi într-o lume în care nu doresc să intru – sarcina mea este să mă situez la un anumit alt nivel – dar mă situez la nivelul acesta şi vă răspund nu, nu îmi place”, a apreciat el. “Măcar de dragul acestei tradiţii a nepotismului nu ar fi tre