Oscar Pistorius, campionul paralimpic sud-african acuzat de omor cu premeditare, a negat azi, intr-o depozitie citita de avocatul sau, ca ar fi avut intentia sa-si ucida prietena, Reeva Steenkamp, pe care a impuscat-o de Valentine's Day. "Nu am avut intentia sa o ucid pe prietena mea, Reeva Steenkamp. Dezmint acuzatia in cei mai energici termeni", a citit avocatul Barry Roux in fata tribunalului din Pretoria, cu ocazia audierii menite sa dea un raspuns cererii de eliberare pe cautiune inaintata de sportiv.
"Reeva a telefonat si a propus sa avem o cina linistita. La ora 2,00, in seara de 13 (februarie), ne aflam in camera noastra, ea facea yoga, iar eu eram in pat si ma uitam la televizor. Eram foarte indragostiti. Nu puteam fi mai fericiti. Ea mi-a facut un cadou, insa spunandu-mi ca nu-l pot deschide decat a doua zi", de Sfantul Valentin, a continuat avocatul, declansand o noua criza de suspine a clientului sau. "Trebuie sa ramaneti calm si sa va concentrati asupra a ceea s-a intamplat", i-a spus judecatorul lui Pistorius.
Dupa o scurta intrerupere a audierii, timp in care sportivul s-a calmat, avocatul a reluat citirea depozitiei: " Am fost deja victima violentei. Din acest motiv, pastrez o arma de foc de 9 mm sub patul meu. Nu exista grilaj la fereastra toaletei. Cineva a intrat in casa mea".
Accidentul fatal s-a produs in jurul orei 3,00 dimineata. "Era foarte intuneric. Am simtit o teama teribila crezand ca cineva se afla in baie. Cum nu aveam protezele, m-am simtit foarte vulnerabil (...) Am tras in usa toaletei si am tipat", a continuat avocatul, exprimandu-se in locul lui Pistorius.
Depozitia nu a mentionat o disputa la inceputul serii, de care a vorbit politia, bazandu-se pe un apel al vecinilor.
"Am revenit in pat si am vazut ca Reeva nu era acolo. Mi-am pus protezele si am iesit pe balcon pentru