Propunîndu-şi a-l aborda pe Ion Pillat într-o nouă lectură critică, Al. Cistelecan îşi ia o seamă de măsuri de prevedere, de-o ironică transparenţă, care vorbesc ele însele despre o mentalitate şi un stil cu conotaţii vădit novatoare. În plină eclatanţă a postmodernismului, recunoaşte exegetul, a-l citi pe acest poet "e ceva negreşit şi de îndată degradant" (acest "negreşit", acest "de îndată" mimează certitudinea spre a o submina). Atît de "degradant", încît poate fi calificat cu concursul unui vers al lui Nichita Stănescu, "un fapt de ruşine". Chiar şi o lectură curentă ar fi "descalificantă fatal şi compromiţătoare mortal" (sintagme melodramatice). Cu atît mai puţin adecvată e o lectură "de plăcere", care ar găsi motive "de vrajă" (vocabulă suspectă, superstiţioasă). Spre a urma o metaforă ştrengărească de toată frumuseţea: "După aşa ceva nu-ţi mai rămîne, cu siguranţă, altceva de făcut decît să ceri grabnic de la societăţile specialiste o diplomă de handicap". Unica salvare ar fi o lectură "de racolare" (termen securist), din care să rezulte un Pillat, bineînţeles, postmodern. N-ar fi un lucru foarte dificil, "chiar dacă nu era lucrul cel mai la îndemînă" (propoziţia e răsucită artizanal). Urmează o explicaţie, metaforizantă, în care abstracţiunea doctrinară e pipăită ca o materie cu scopul de a i se aprecia densitatea: "Cum doctrinele lui Pillat, oricît de tari ar fi fost ele în aparenţă, fie că e vorba de cea tradiţionalistă, fie de cea clasicistă, sînt susţinute prin concepte de gelatină, post-imaginativie şi pre-conceptuale, un punct de pornire tot s-ar fi aflat". Soluţia e întrevăzută la modul şăgalnic al comportării (antropomorfice) a imaginarului cu ideologia şi al unei "adunări" ca la clasă: "Iar dacă acest punct s-ar fi unit cu altul, în care imaginarul se poartă subversiv cu ideologia, s-ar fi putut trage o linie dreaptă de la el pînă la activişti