Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aniversarea unui timișorean de legendă. Vezi ce maşinărie importantă pentru progresul tehnologic mondial a inventat acesta

Publicat in Adevarul, vineri 2 martie 2012 ·

Cornel Mikloși a inventat, în 1938, prima maşină de sudat şine de cale ferată şi tramvai ”Taurus”. Renumitul academician este următorul care va avea bust pe Aleea Personalităților din Timișoara

Anul acesta, pe data de 5 martie, se împlinesc 125 de ani de la naşterea academicianului Cornel Mikloşi (1887- 1963), personalitate marcantă a vieţii academice timişorene, fondatorul Şcolii de Sudură din România, om de ştiinţă şi profesor al Şcolii Politehnice din Timişoara (1947-1962).

Numele său a rămas în istoria Timişoarei ca fiind cel care a inventat în anul 1938, maşina de sudat capete de şină fără articulaţii, cunoscută sub numele de "Taurus", prima de acest fel din lume, deschizând astfel un nou drum în dezvoltarea căilor ferate.

În perioada (1922-1948), ca director al Tramvaielor Comunale şi al Uzinei Electrice Comunale Timişoara, inginer, cercetător ştiinţific şi tehnic în domeniul sudurii, este preocupat de îmbunătăţirea procedeelor tehnologice din întreprinderea pe care o conducea.

Preşedinte al Cercului pentru Încurajarea Sudurii (1938-1945) şi director al Centrului de Cercetări Tehnice din Timişoara (1951-1963), cercetător şi fondator al şcolii româneşti de sudură, a atras în jurul său profesori, ingineri şi industriaşi, constituind nucleul de formare la Timişoara a Institutului de sudură şi Încercări de Materiale (ISIM).

Bust pe Aleea Personalităților

Academia Română și Primăria Timişoara omagiază personalitatea şi activitatea lui Cornel Mikloşi, printr-o o serie de evenimente dedicate comemorării a 125 de ani de la naştere. În Parcul Central, va avea loc dezvelirea bustului lui Cornel Mikloşi, pe Aleea Personalităţilor. Statuia a fost realizată de sculptorul Ina Popescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 52 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 52 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 56 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°