Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lansare inedită a noului model Ford. Maşina este prezentată într-un tunel, pe I-Pad-uri

Publicat in Adevarul, joi 28 aprilie 2011 ·

În acest weekend se lansează la Timişoara noul Ford Focus, vârful de lance al mărcii care vrea să atace segmentul C (categoria autoturism compact), cel mai popular segment din România. Lansarea inedită a noului Focus are loc sâmbătă în parcarea Iullius Mall.

Ineditul lansării constă în faptul că vizitatorii pot afla detaliile tehnice ale maşinii intrând într-un tunel în care maşina este prezentată pe I-Pad-uri, acest tip de prezentare fiind o premieră. Aici vizitatorii primesc un talon cu care pot merge la showroom-ul Ford din Calea Şagului pentru test-drive. Participanţii le drive-test sunt înscrişi automat într-un concurs premiat cu 10 I-Pad-uri.

Noul Ford Focus are multe dotări disponibile pentru prima oară pentru acest segment. Spre exemplu, maşina este dotată cu un sistem prin care volanul vibrează dacă părăseşti banda fără să semnalizezi. De asemenea, sunt recunoscute semnele de circulaţie şi faza lungă se activează şi dezactivează automat la întâlnirea unui alt autoturism. Un alt sistem revoluţionar este Ford Eco Mode, prin care maşina îl învaţă pe şofer să conducă mai eficient şi mai ecologic. Mai trebuie spus că autoturismul este dotat cu un sistem de parcare automat prin care maşina parchează practic singură. Tot ce trebuie să facă şoferul este să schimbe viteza. Noul Focus este disponibil în şase versiuni de motorizare, cu puteri între 95 CP şi 163 CP, iar preţurile pornesc de la 16.000 de euro cu TVA. Modelul are patru versiuni de echipare.

Ce au cumpărat timişorenii în 2010?

Cele mai vândute modele de maşini au aparţinut dealerilor auto Ford, Skoda, VW, Dacia şi Mercedes. În plus, succesul vânzărilor a dus şi la deschiderea de noi showroom-uri în oraş. Astfel, doar în Timişoara au apărut doi noi dealeri auto. Ei vând mărci de maşini reprezentate până acum de dealerii cu experienţă.

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum o ora
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 310 minute/ CFR SA: S-a anunţat defectarea locomotivei şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor

News.ro acum 32 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 8 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 3 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 2 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 6 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 7 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°