UPDATE 19.50Fostul deputat Alin Trăşculescu a ajuns, joi seară, în jurul orei 19.30, în arestul Poliţiei Capitalei, unde, după întocmirea formelor necesare, va fi încarcerat. Trăşculescu a fost adus la arest cu o maşină a Poliţiei. Tot acolo a venit, aproximativ la aceeaşi oră, un cunoscut al fostului deputat, care i-a adus acestuia un costum.
UPDATE 19.07 Alin Trăşculescu s-a prezentat la arestul Poliţiei, după ce a fost emis mandatul de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Bucureşti. Trăşculescu este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă, el cerând 150.000 de euro de la un om de afaceri din Bucureşti, în schimb promiţându-i că îi va obţine contracte cu statul de la Ministerul Dezvoltării.
Tribunalul Bucureşti (TB) a judecat, joi, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de înlocuire a măsurii preventive a lui Trăşculescu, respectiv a interdicţiei de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor cu cea de arest preventiv.
Instanţa a admis solicitarea procurorilor, astfel că fostul deputat va fi cercetat în stare de arest.
Potrivit deciziei instanţei, măsura arestării preventive pentru 29 de zile se va lua din momentul încarcerării fostului deputat.
Decizia TB de joi nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a cerut instanţei arestarea preventivă a lui Trăşculescu invocând trei argumente esenţiale din anchetă. Primul se referă la starea de spaimă a denunţătorului Mircea Alexandru Vintilescu, care a venit "îngrozit la DNA" pentru că "trebuie să returneze o şpagă unui deputat". Procurorul a arătat că denunţătorul Vintilescu era într-o stare avansată de temere atunci când a făcut denunţul la DNA, după ce anunţase şi poliţia că r