Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu o asigură pe Park Geun-hye, preşedintele din Coreea de Sud, de solidaritatea României

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, miercuri, un mesaj preşedintelui Republicii Coreea, Park Geun-hye, în care asigură de solidaritatea României în contextul internaţional actual.

"Doresc să vă asigur, în contextul internaţional actual marcat de tensiunile din Peninsula Coreeană, de solidaritatea României cu Republica Coreea. Apreciez foarte mult dinamica relaţiilor de cooperare dintre ţările noastre, considerând că avem valori şi obiective comune pe care trebuie să le apărăm", afirmă preşedintele Băsescu în mesaj, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului arată că în acest sens "Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Coreea este o dovadă clară a bunei cooperări şi a angajamentelor" asumate împreună, pentru binele celor două popoare.

"Vă rog să primiţi, stimată doamnă Preşedinte, expresia distinsei mele consideraţii", se încheie mesajul preşedintelui Băsescu.

Coreea de Sud şi Statele Unite au ridicat miercuri cu o treaptă nivelul supravegherii militare comune, la "ameninţare vitală", în perspectiva unui eventual tir de rachetă din partea Coreei de Nord, scrie agenţia sud-coreeană Yonhap, relatează AFP.

Comandamentul integrat al forţelor americane şi sud-coreene a ridicat la nivelul 2 această proceduri, care se află de-acum la treapta "ameninţare vitală", potrivit unui oficial militar care a solicitat protecţia anonimatului. În timp de pace, nivelul de supraveghere este 4, iar în timp de război 1.

Furios din cauza unei noi serii de sancţiuni adoptate de ONU în urma testului nuclear din februarie şi manevrelor militare comune în curs între Statele Unite şi Coreea de Sud, Phenianul şi-a multiplicat, în ultimele săptămâni, declaraţiile belicoase.

Phenianul a staţionat pe coasta de est două rachete de tip Musudan, cu o rază de acţiune ce atinge în mod teoretic până la

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă

News.ro acum 20 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară - VIDEO

News.ro acum 20 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 39 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Bayern Munchen și Real Madrid, remiză în turul SEMIFINALELOR Champions League. Ce spune Carlo Ancelotti

Gandul acum 23 minute
Bayern Munchen și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în turul semifinalelor Champions League și calificarea se va juca peste o săptămână pe Santiago Bernabeu, la data de 8 mai. Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum o ora
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Administraţia Biden va impune dotarea tuturor maşinilor şi camioanelor noi cu tehnologie avansată de siguranţă

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden intenţionează să solicite ca toate maşinile şi camioanele noi să vină cu sisteme de evitare a coliziunii pietonilor, care includ tehnologie de frânare automată de urgenţă, până la sfârşitul deceniului. Într-un interviu, secretaru

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°