Filosoful Andrei Pleșu l-a atacat dur pe președintele interimar, Crin Antonescu, într-un interviu acordat site-ului Hotnews, cerându-i printre altele, să-i arate că știe să facă și altceva "în afară de clămpăneală".
"Mie nu mi se pare normal ca un bărbat de stat la 52 de ani, cum este domnul Crin Antonescu, să nu poată pune pe masă nicio ispravă. El nu poate pune pe masă o ispravă profesională. Nu știm ce știe el să facă. Nu poate pune pe masă o ispravă morală specială. Nu poate pune pe masă o ispravă politică (...). Nu se poate să ajungi în poziții decisive fără sa știi să faci nimic", a comentat Pleșu în discuția de la Hotnews.
Acesta a spus că ar defila prin tot Parlamentul României, printre toti guvernanții României, cu întrebarea “Ce știi să faci?". "Și aș începe în primul rând cu domnul Crin Antonescu: “Bătrâne, ce știi să faci?" Arată-mi și mie o dexteritate. Știi să faci un scaun? Știi să scrii un text de istoric, cum zici că ești? Arată-mi că poți și altceva în afară de clămpăneală".
Pleșu a calificat replica lui Antonescu către cancelarul german Angela Merkel ("Ich bin ein Berliner") drept una "de un comic uriaș". "Această propoziție în gura lui Kennedy a avut un sens istoric foarte greu. Dar să te duci la Tecuci și să spui că ești berlinez e o formă de deriziune", a comentat el. În plus, el i-a recomandat președintelui interimar al României să răsfoiască "O Scrisoare Pierdută" pentru că s-ar putea să-și regăsească acolo propriul discurs. "Să vadă acolo discursul electoral al lui Cațavencu care era de tipul “Europa să-și vadă de treburile ei. Noi ne bagam în treburile ei? Nici ea să nu se bage în treburile noastre." E discursul pe care l-a preluat și Ceaușescu, cu neamestecul în treburile interne", a spus Andrei Pleșu.
CITIȚI ȘI: De ce nu merge Andrei Pleşu la vot: Nu văd niciun motiv să înlocuiesc un berbec cu două gâşte @N_