Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reîncadrarea zonelor de fiscalitate ar putea creşte taxele în Bucureşti

Publicat in Romania Libera, joi 27 mai 2010 ·

Consilierii generali vor dezbate în şedinţa de luni proiectul privind încadrarea pe zone de fiscalitate a Capitalei, dacă proiectul va fi aprobat taxele şi impozitele urmând să crească numai în cazul clădirilor care sunt trecute dintr-o zonă inferioară într-una superioară, scrie NewsIn.

Directorul Direcţiei Venituri din Primăria Capitalei, Lenuţa Boncotă, a spus joi că impozitele şi taxele locale vor rămâne neschimbate anul viitor pentru bucureşteni, urmând a avea acelaşi nivel ca cel din 2010.

În urma reîncadrării imobilelor din Bucureşti pe zone de fiscalitate noi va exista o creştere de aproximativ 6-7 procente în cazul imobilor ce vor trece din zonele de tip B în zona A, a precizat Boncotă.

Potrivit acesteia, pentru o garsonieră trecută la zona A după ce până anul acesta a fost încadrată în zona B impozitul va fi 87,53 de lei, faţă de aproximativ 80 de lei.

Totodată, pentru un apartament cu două camere încadrat în zona B, unde impozitul era de aproximativ 100 de lei, dacă acesta va fi trecut la zona A de impozitare taxa va creşte cu aproximativ 16 lei.

Pentru un apartament cu trei camere încadrat din zona B, unde impozitul era de aproximativ 160 de lei, în zona A, proprietarul ar urma să plătească anul viitor cu aproximativ 15 lei mai mult.

Boncotă a precizat că diferenţele dintre impozitele plătite anul acesta şi cele din 2011 sunt date exclusiv de această rezonare a teritoriului municipiului Bucureşti, necesară în urma dezvoltării a noi zone sau a reţelei de circulaţie care a făcut ca anumite amplasamente să devină centrale.

Primarul Sorin Oprescu declara, în urmă cu o lună, că municipalitatea urmăreşte reîncadrarea teritoriului administrativ al Bucureştiului pe zone de fiscalitate, arătând că este normal ca bucureştenii care locuiesc în centrul oraşului să plătească impozite mai mari.

"În toate capitalele europene s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 7 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°