Roddick se va retrage din tenis după ediţia actuală a US Open şi după o carieră pe care mulţi şi-ar dori-o

So, Andy Roddick e gata să renunţe la tenis după acest US Open. A făcut anunţul nu fără emoţie, dar cu un zîmbet larg pe faţă, chiar în ziua în care a împlinit 30 de ani. Ne plac cifrele rotunde, aniversările, mereu căutăm să legăm un eveniment de ceva care se încheie în 5 sau în 0. Poate pentru a ne fi mai uşor de ţinut minte, poate pentru că aşa sînt ciclurile vieţii, unele lucruri încep sau se termină mai degrabă la 30 sau la 50 decît la 23 ori la 62.

Deja au apărut dezbateri despre locul pe care îl ocupă americanul în istoria tenisului, cu toate că el încă e în turneu, vineri seară l-a învins pe Bernard Tomic, unul dintre cei aşteptaţi să "deliver", în trei seturi. Şi, exigenţi cum ne ştim, tindem să desenăm un x în dreptul variantei de răspuns "ne închipuiam că va face mai mult". Care înseamnă, de fapt, "trebuia să facă mai mult". Nu e însă chiar atît de clar, cel puţin nu pentru mine.

Mi-a plăcut întotdeauna Andy, de la un meci la Roland Garros, pe cînd avea 18 ani, în care era într-un picior şi nu voia să se retragă. Îl bătuse pe Chang în cinci seturi, îl întîlnea pe Hewitt şi erau în echilibru pe tabelă. Era clar că nu mai poate continua, antrenorul lui de atunci, Tarik Benhabiles, îi făcea semne furioase să abandoneze, dar el se tîra şi juca.

Pînă la urmă, a cedat, însă ceva a sclipit puternic şi definitiv de atunci în dreptul lui. A fost uşor să fie catalogat la început drept "un serviciu şi o dreaptă" pentru că asta era. Încet-încet, a căutat să-şi dezlipească această etichetă de pe piele, punîndu-şi în joc noi şi noi lucruri, devenind, pînă la urmă, complet. Cu lucruri pe care le face mai bine şi altele mai puţin reuşite, dar cu toate prezente. Este cel mai important lucru pe care îl poate face un tip