Aspazia Droniuc (35 de ani), principalul denunţător în cazul primarului Clujului, Sorin Apostu (42 de ani), a intermediat contracte de asigurări pentru parcul auto al Regiei Autonome de Transport Urban Călători (RATUC) în anii 2009, 2010 şi 2011, susţin surse judiciare pentru „Adevărul".
Valoarea totală a acestor contracte se ridică la circa 2,4 milioane de lei (585.000 de euro), adică circa 800.000 de lei (195.000 de euro) pe an, arată aceleaşi surse.
Ea lua jumătate, apostu - jumătate
Firma Aspaziei Droniuc, SC Groupe Frarom Agent de Asigurare - fiind doar un agent de asigurări care a intermediat încheierea contractelor - a încasat circa 15% din aceste sume, adică aproximativ 120.000 de lei (29.000 de euro) pe an, susţin sursele amintite.
Sorin Apostu
Astfel, în total, în cei trei ani în care s-au derulat contractele, SC Groupe Frarom a încasat circa 360.000 de lei (87.000 de euro). Anchetatorii ar avea informaţii conform cărora, în cadrul înţelegerii făcute între primar şi femeia de afaceri, din sumele obţinute în urma încheierii contractelor 50% îşi lua Droniuc şi 50% Apostu. Astfel, primarului i-ar fi revenit în aceşti trei ani circa 180.000 de lei (43.000 de euro).
Suma este apropiată de cea vehiculată de avocatul lui Apostu, Gheorghiţă Mateuţ, care arăta că Aspazia Droniuc a declarat pentru procurori că i-a plătit primarului aproximativ 49.000 de euro, prin intermediul unui contract de consultanţă încheiat cu soţia lui.
Nimeni din conducerea Primăriei şi a RATUC nu a vrut să confirme ori să infirme informaţiile anchetatorilor.