Silviu Prigoană împreună cu alţi zece deputaţi PDL încearcă să promoveze în Parlament un proiect de lege menit să pună botniţă presei, pentru a salva naţiunea de la "otrăvire informaţională". Potrivit acestei iniţiative, controversatul Consiliu Naţional al Audiovizualului (organism în care numirile sunt politice) ar urma să-şi extindă raza de acţiune asupra a tot ce înseamnă media, de la reviste de provincie, până la publicaţii online. Care nu vor mai avea dreptul să funcţioneze în lipsa unei autorizaţii, lesne suspendabilă.

Cu un tupeu năucitor, Silviu Prigoană invocă "modelul englezesc" şi ne asigură că practici similare există în toată Europa civilizată. Nici pomeneală de aşa ceva. Presa britanică s-a autoreglementat, fără intervenţia statului. Derapajele sunt sancţionate numai de breaslă, sau, atunci când e cazul, de instanţele judecătoreşti.

Autorizaţii pentru presă se emit, într-adevăr, în Franţa. Numai că ele nu condiţionează apariţia unor publicaţii, ci accesul la generosul sistem de subvenţii acordat de stat. Criteriile de selecţie vizează separarea ziarelor "serioase" de tabloide. Acestea din urmă nu pot beneficia de ajutoarele menite să garanteze accesul la informaţii cu relevanţa socială şi diversitatea de opinii. Statul francez cheltuieşte anual circa 1,5 miliarde de euro pentru sprijinirea presei naţionale, prin TVA preferenţial (2,5%), reduceri de până la 60% la tarifele poştale şi la transportul pe calea ferată, fiscalitate redusă pentru jurnalişti (dar şi pentru difuzorii de ziare) etc, etc... Un ajutor suplimentar în valoare de 600 de milioane de euro a fost aprobat în 2009 pentru a atenua efectele crizei economice.

Dacă Silviu Prigoană ar fi studiat într-adevăr relaţiile dintre Stat şi presă în Uniunea Europeană ar fi constatat că, pretutindeni, guvernele au acum aceeaşi prioritate: să salveze această industrie f