Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şofer condamnat la cinci ani de închisoare

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Judecătorii Tribunalului Olt l-au condamnat pe autorul unui accident de circulaţie mortal la cinci ani de închisoare, pedeapsa fiind una destul de aspră, având în vedere faptul că majoritatea instanţelor dau în astfel de cazuri cel mult trei ani de închisoare, şi aceia cu suspendare. Şoferul a făcut însă recurs, care este judecat la Curtea de Apel Craiova.

Accidentul rutier în care o bătrână şi-a pierdut viaţa, iar trei persoane au fost rănite a avut loc în seara de 15 iunie 2008, în satul Berindei, din comuna Dăneasa - Olt. După cum au stabilit poliţiştii de la Rutieră, Costică Tănase, de 44 de ani, din localitate, în timp ce conducea o Dacie Break cu numărul OT-93-EMI, a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe drum şi a lovit un copac, pe care l-a smuls din rădăcini. După aceea, autoturismul a lovit un grup de oameni aflaţi în faţa unei porţi, s-a răsturnat şi s-a oprit într-un gard. O bătrână de 80 de ani, Lina Lală, a fost prinsă între maşină şi gard, decedând pe loc. Maria şi Florea Niţu, dar şi un băieţel de trei ani au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Caracal pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Şoferul Daciei a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de... 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în septembrie 2009 a fost trimis în judecată.

Judecătorii din Caracal i-au găsit circumstanţe atenuante

În luna mai 2010, Judecătoria Caracal l-a găsit vinovat şi l-a condamnat pe şofer pentru faptele comise. Deşi condusese mort de beat un autoturism, omorâse o femeie şi rănise grav alte trei persoane, judecătorii l-au condamnat pe şofer invocând circumstanţe atenuante.

Astf

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 17 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 17 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 16 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Preşedintele Andrzej Duda: Polonezii cunosc sentimentul de şoc după pierderea bruscă a unor lideri politici

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, se numără printre primii lideri europeni care au comentat accidentul de elicopter din Iran, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian. El a amintit de

Protest al angajaților Arhivelor Naționale Mureș

Radio Mures acum o ora
Aceștia vor opri lucrul pentru o oră, începând cu ora 12.00, pentru a atrage atenția asupra salarizării inechitabile de care au parte angajații din teritoriu față de colegii lor din administrația centrală. Șef serviciu Arhivele Naționale Mureș, Mire

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°