Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Ionuţ Leescu este ghidul internaut al studenţilor constănţeni

Publicat in Adevarul, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Ionuţ Leescu încearcă se le uşureze viaţa celorlalţi tineri care urmează cursurile facultăţilor din vechea cetate a Tomisului.

A terminat trei ani de facultate la Universitatea Ovidius şi a vrut să ofere ceva în schimb. Spune că a afost încântat de educaţia pe care a primit-o aici, iar anul trecut, s-a decis să împărtăşească acest lucru şi celorlalţi studenţi constănţeni, fie că studiază la universitatea de stat sau la cele private. Aşa i-a venit ideea de a realiza o pagină de internet pe care să le-o dedice. A apărut studentpenet.ro, un site care cuprinde toate domeniile de interes pentru un student, fie că este în pirmul an de studiu, fie că este masterand. „Am lucrat mai bine de o lună la versiunea offline, iar acum este în continuă schimbare. Site-ul este complex: are şi o secţiune destinată profesorilor, unde îşi pot publica articole, există şi un ghid al studentului unde pot fi găsite discounturile pe care firmele le oferă studenţilor, se pot posta anunţuri, este şi o secţiune de joburi, burse de studiu, sfaturi pentru webdesign sau IT şi un forum", spune Ionuţ Leescu. Un pas spre afacere Tânărul spune că iniţiativa sa este defapt un prim pas în dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul studenţilor. „Este un îndemn şi pentru celalţi colegi să se implice în proiecte utile. Scopul meu final este acela de a dezvolta o comunitate, care să rivalizeze cu site-urile mari de profil. Acum am peste 400 de membri, iar numărul este în continuă creştere. În perioada imediat următoare vreau să creez o reţea de socializare gen Facebook, la o scară mai mică", mai spune Ionuţ. Cu alte cuvinte, vrea să reunească studenţii constănţeni într-o reţea de socializare şi nu numai. Vrea să le facă viaţa mai uşoară, oferindu-le, într-un singur site, tot ce are nevoie să ştie un tânăr care a sosit într-un oraş nou, printre colegi npi, într-o universitate nouă. Citiţi mai multe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite apropiaților

Gandul acum 24 minute
Sărbătorile Pascale sunt ocazia potrivită pentru a le arăta celor dragi, familie sau prieteni, că te gândești la ei și cum ar fi mai potrivit decât prin a le transmite urări și felicitări prin mesaje de Paște, care, cu siguranță îi vor bucura. Trans

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°