Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul a cerut companiei Bechtel scăderea costului pe km

Publicat in Capital, marți 7 iunie 2011 ·

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu a cerut companiei Bechtel rezilierea contractului ci reducerea la o treime a costului de construcţie, estimat acum la 16 milioane euro, precum şi reeşalonarea datoriilor.

'Nu am solicitat Bechtel rezilierea contractului, ci reeşalonarea datoriilor (n.r. - de circa 90 milioane euro) şi reducerea preţului de construcţie în standardele de cost impuse de minister (n.r. la o treime din costul actual de circa 16 milioane euro)', a declarat Daniela Drăghia, director general la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

În total, autostrada Transilvania, între Borş şi Braşov, va avea 415 kilometri, din care peste 55 de kilometri de poduri şi viaducte, 94 de pasarele, 58 de pasaje peste autostradă şi 16 noduri rutiere.

Dacă la început costul pe kilometru era de 5,4 milioane de euro, în prezent costul pe kilometru construit a ajuns la 16 milioane euro din cauza modului în care a fost realizat contractul, cu preţuri ţintă.

Deşi a fost atacată doar 26% din lucrare, din care în operare este doar un procent de 12,5%, cheltuielile totale alocate până în prezent lucrării, între 2004 şi 2011, sunt de 5,2 miliarde de lei.

Primii 42 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, între Turda şi Gilău, în apropiere de Cluj, au fost daţi în folosinţă pe 1 decembrie 2009, iar în noiembrie 2010 a fost pus în funcţiune restul secţiunii până la Câmpia Turzii.

Având în vedere restricţiile bugetare, autorităţile încearcă să găsească soluţii împreună cu constructorul american pentru continuarea lucrărilor pe sectorul Borş - Târgu Mureş. Cum la sectorul Târgu Mureş - Braşov nu se mai poate face concesiune, asigurarea finanţării ar putea fi făcută de compania americană.

SURSA: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară / Aglomeraţie la intrarea în Capitală

News.ro acum 44 minute
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară. De asemenea, este aglomeraţie la intrarea în Capitală. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române infor

Ministrul Securităţii Publice din Vietnam, ales în funcţia de preşedinte al ţării / Decizia ar putea pune capăt temporar la două luni de turbulenţe politice accentuate

News.ro acum 37 minute
Parlamentul vietnamez l-a ales, miercuri, pe ministrul Securităţii Publice, To Lam, în funcţia de preşedinte al statului, într-o mişcare pe care analiştii o văd ca pe o "piatră de temelie" pentru ca Lam să candideze mai târziu la funcţia de şef al P

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 12 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°