Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV » Vali Badea la Universitatea Craiova!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 20 iunie 2009 ·

Fostul atacant al Stelei, Vali Badea, a semnat astăzi un contract cu Univeristatea Craiova. Vîrful de atac, sosit în Bănie a semnat din postura de jucător liber, iar durata contractului său este de 3 ani. Acesta a evoluat ultima dată în Grecia, la clubul de primă divizie Panserraikos.

Pe durata şederii sale în Grecia (pînă la finalul anului 2008), Badea a marcat o singură dată în 4 partide, el fiind împrumutat la acel moment de la Steaua.

Transferul la Universitatea Craiova surprinde, întruncît la începutul lunii iunie, Badea anunţase că va semna pentru echipa azeră Neftci Baku, unde ar fi fost coleg cu Marian Aliuţă şi Adrian Neaga.

După ce Jeremy N'Jock a anunţat că va pleca în Germania pentru a evolua la o echipă de amatori, Craiova a rămas în căutarea unui atacant veritabil, în condiţiile în care singurele soluţii din lot rămăseseră Mihai Dina, fraţii Costea şi Michael Baird. Alţi fotbalişti care pot juca pe postul lui Badea sînt Julius Wobay, Dan Gogoşoiu şi Ştefan Crăciun.

Badea şi-a început cariera la Rulmentul Alexandria, în 2000, iar de atunci a mai trecut pe la Jiul Petroşani, FC Vaslui şi Steaua.

Fostul atacant al Stelei, Vali Badea, a semnat astăzi un contract cu Univeristatea Craiova. Vîrful de atac, sosit în Bănie a semnat din postura de jucător liber, iar durata contractului său este de 3 ani. Acesta a evoluat ultima dată în Grecia, la clubul de primă divizie Panserraikos.

Pe durata şederii sale în Grecia (pînă la finalul anului 2008), Badea a marcat o singură dată în 4 partide, el fiind împrumutat la acel moment de la Steaua.

Transferul la Universitatea Craiova surprinde, întruncît la începutul lunii iunie, Badea anunţase că va semna pentru echipa azeră Neftci Baku, unde ar fi fost coleg cu Marian Aliuţă şi Adrian Neaga.

După ce Jeremy N'Jock a anunţat că

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°