“Sunt în divorţ cu soţul meu, nu-l mai suport”, mi-a spus cu amărăciune o femeie în urmă cu un an. Era din cale afară de agitată şi avea în min­te sute de reproşuri la adresa soţului, pe care-l vedea vinovat de nefericirea ei, de instabili­ta­tea ei emoţională, de dorinţa ei de a avea relaţii se­xuale cu alţi bărbaţi şi chiar pentru lipsa de iu­bire pe care ea însăşi o simţea. “De ce vreţi să di­vorţaţi, de fapt”, am întrebat-o? “Pentru că nu-i pasă de mine, nu mă iubeşte şi cred că are pe altcineva după felul în care se comportă”, a replicat femeia. “Aha...”, am spus! “Eu vă propun să lăsaţi gândul la divorţ deoparte. Să vedem dacă vă doriţi cu adevărat divorţul, dacă este adevărat că soţul nu simte nimic pentru dumneavoastră şi, mai ales, să vedem ce sentimente aveţi pentru soţ.”

Femeia a fost de acord şi nu a regretat, căci a descoperit că nu-şi dorea să divorţeze, ci dorea să se simtă mai bine în ea însăşi, dar nu ştia cum să facă asta. Astăzi ea este fericită să constate că a fost inspirată în clipa în care a înţeles că-şi proiecta asupra lumii, a soţului şi a copiilor propria nefericire. Când ea şi-a schimbat percepţia asupra realităţii, pare că realitatea s-a schimbat. De fapt, realitatea nu s-a schimbat, doar că mintea ei a început să vadă ceea ce înainte nu vedea, pentru că selecta orice mic amănunt care-i dă­dea prilejul să se convingă pe ea însăşi că nu era fe­r­icită. Dintr-o zi de 24 de ore, care se petrecea în tihnă, în armonie şi în binecuvântare, mintea fe­meii selecta cele cinci minute în care soţul nu-i dădea atenţie aşa cum dorea ea. Se concentra complet asupra lipsei de atenţie a soţului, fără să accepte că omul putea fi preocupat în cele cinci mi­nute de o problemă de serviciu, de exemplu.

În 24 de ore, soţul – de altfel un om cu multe respon­sa­bilităţi sociale pe cap – îşi făcea timp s-o ducă la cumpărături, s-o scoată la teatr