Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de afaceri Marian Calotă, inculpat în dosarul în care este judecat şi fostul deputat Alin Trăşculescu, condamnat la 3 ani cu executare

Publicat in Adevarul, luni 4 noiembrie 2013 ·

Omul de afaceri Marian Calotă, judecat pentru fapte de corupţie alături de fostul parlamentar Alin Trăşculescu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, luni, la trei ani de închisoare cu executare, în timp ce pentru fostul deputat PDL şi ceilalţi inculpaţi s-a dispus disjungerea cauzei. Decizia în cazul lui Calotă nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

În cazul fostului deputat PDL Alin Trăşculescu şi al celorlalţi trei inculpaţi, instanţa a hotărât disjungerea cauzei într-un nou dosar, care va fi judecat tot la Tribunalul Bucureşti.

În aprilie, Alin Trăşculescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la spălare a banilor, delapidare şi uz de fals.

În acelaşi dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au deferit justiţiei pe Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, pentru complicitate la trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, spălare a banilor, delapidare, uz de fals şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

De asemenea, au fost trimişi în judecată Marian Varvariche, pentru complicitate şi instigare la delapidare, complicitate la spălare a banilor, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, Adrian Cristian Ene şi Dorian Geolfan, reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, acuzaţi de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, complicitate la delapidare şi complicitate la spălare a banilor.

Sume de bani obţinute prin trafic de influenţă

Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 57 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 59 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 44 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 38 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°