Guvernul face o nouă încercare de lămurire a prevederii contorversate privind diferenţa dintre activitatea independentă şi cea dependentă desfăşurată în special de persoanele fizice şi persoanele fizice autorizate (PFA) în baza unor contracte de colaborare sau prestări servicii. Sursa: SHUTTERSTOCK
Activităţile considerate independente, desfăşurate în baza unui contract sau raport juridic, au fost puse sub semnul întrebării pentru prima dată în luna iunie 2010.
Atunci, ordonanţa de urgenţă 58/2010 prevedea că orice activitate poate fi reconsiderată ca fiind dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii:
"a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;
b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă şi altele asemenea;
c) beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;
d) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;
e) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit;
f) orice alte elemente care reflectă natura dependentă a activităţii".
În cazul reconsiderării unei activităţi ca a