Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania de talk nu va face decât cel mult show

Publicat in Jurnalul, luni 27 octombrie 2008 ·

Nici măcar o săptămână nu ne mai desparte calendaristic de începerea oficială a campaniei electorale pentru alegerile generale. Cea subterană – cunoscută de toată lumea, dar nerecunoscută oficial nici măcar de unul dintre toţi ipocriţii care populează audiovizualul românesc – musteşte mâlos de luni buni pe toate posturile de radio şi, mai ales, de televiziune.

În mod normal, dat fiind că (dacă nu face neatârnata Justiţie vreo şmecherie în ultima clipă) se va vota uninominal, campania propriu-zisă ar trebui să se desfăşoare altfel decât de la Revoluţie încoace. Pentru că, dincolo de propovăduirea liniilor politice generale ale partidelor pe care le reprezintă, candidaţii trebuie să-şi convingă prezumtivii alegători, în colegiile electorale care le-au picat la zar, că ei sunt cei care le pot reprezenta interesele imediate cel mai bine. Pe persoană fizică, după cum înţelept a grăit un cunoscut filosof al vremurilor noastre, pre numele său mirenesc Marian Vanghelie…

Mă număr şi eu – conjunctural, aş spune, iertată fie-mi subita modestie, trăsătură care în general nu mă caracteri­zează – printre mulţii organizatori de şezători cu politicieni prin studiourile tv. Deci mi se pare îndreptăţit să mă pronunţ, înainte de gongul oficial al galei, ca într-o ediţie specială dedicată marelui meci de full contact, pe tema calităţii antrenamentelor de până acum. Şi o voi face în termeni care, am convingerea, vor provoca strâmbături din nas şi apeluri telefonice supărate. Majoritatea celor dornici de a accede-n viitorul Parlament e formată din cetăţeni profund inadecvaţi momentului şi contextului. Oamenii se comportă de parcă ar candida, ca şi până acum, la pachet, pe liste de partid. Şi se simt datori, dacă tot îi vede ţara pe sticlă, să se facă utili cauzei. Doar că o fac aşa cum se pricep şi ei, comentând aproape doct involuţia ireversibilă a planetei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 4 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 10 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 11 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 8 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 5 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°