Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care e moneda cu care se plăteşte la Steaua?

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 8 martie 2012 ·

Excluderea lui Nikolici aduce multe semne de întrebare asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul clubului Steaua Bucureşti.

Nikolici a fost exclus din lotul Stelei de Gigi Becali, la cererea lui Ilie Stan, pe motiv că fotbalistul muntenegrean a întârziat la antrenament după ce a avut o noapte îmbibată cu alcool. Aceasta este ştirea.

Cu siguranţă asta trebuie să fie decizia pentru fiecare fotbalist care face aşa ceva. Dar haideţi să ne aducem aminte de ce făceau Tănase, Brandan sau Toja. Nu-mi aduc aminte ca ei să fi fost excluşi din lot. A face ce a făcut Nikolici e clar un comportament nesportiv. Dar refuzul fotbaliştilor de-a intra în cantonament, glumele pe seama lui Duckadam sau interzicerea antrenorilor într-o încăpere pe motiv că fotbaliştii au şedinţă ce sunt? Cumva comportamente profesioniste?

Cu siguranţă nu, şi permiteţi-mi să cred că incidentele în care au fost implicaţi Tătăruşanu şi Bourceanu au fost mai grave decât ceea ce a făcut Nikolici. Dar pentru cei doi Steaua a investit bani mulţi, în timp ce pentru muntenegrean încă nu fusese luată decizia cumpărării.

Apoi, aducerea lui Machado i-a permis lui Ilie Stan să nu aibă niciun fel de dubii în vederea scrierii referatului către patron. Şi oare nu pare o “aşteptare la cotitură”? Sunt mai mult decât convins că în cazul în care Becali plătea 1,5 milioane euro pe Nikolici scandalul se stingea la fel de repede precum şi în cazul lui Tătăruşanu.

Iar acum întreb care e moneda cu care se plăteşte la Steaua? Şi, apropo, e valabilă pentru fiecare compartiment?

P.S: Nikolici e băiatul care-a calificat-o pe Steaua în “primăvara” Europa League.

P.S2: Tătăruşanu e băiatul care-a eliminat-o pe Steaua din “primăvara” Europa League.

P.S3: Asta aşa, ca amănunte de final.

COMENTEAZĂ SUBIECTUL pe FotbalTop.ro Excluderea lui Nikolici aduce multe semne de întrebare asupr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°