Occhi, che scerno?... Händel la Opera Naţională! Mulţi au fost anii în care respectata instituţie bucureşteană şi-a lipsit cu încăpăţînare publicul de orice creaţie lirică barocă, în flagrant contrast cu entuziasmul care înconjoară barocul în Occidentul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Nici de această dată iniţiativa n-a venit direct din partea Operei Naţionale. Spectacolul din seara de 7 mai este fructul unui proiect de şcoală al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte din Capitală. Premiera absolută a producţiei a avut loc, într-un cerc mai restrîns, pe 5 aprilie la Conservator, cu participarea extraordinară a dirijorului englez Adrian Butterfield, directorul muzical al London Händel Festival. Fiind vorba de un proiect animat în mare parte de studenţi şi masteranzi ai celor două Universităţi, următoarele rînduri trebuie citite cum grano salis, neuitînd faptul că ele se referă la muzicieni aflaţi încă în formare, încă expuşi emoţiilor debutului, pentru care judecăţile de valoare nu pot avea decît un caracter provizoriu. Eventualele severităţi ale acestui comentariu nu vin decît ca o recunoaştere a importanţei iniţiativei lor în peisajul amorţit al scenei lirice româneşti. Varianta pe care am putut-o auzi a operat cîteva tăieturi de mici proporţii în partitura lucrării, aparent gîndite să accelereze ritmul dramatic al operei. Rezultatul a dezechilibrat-o mai degrabă, scurtînd disproporţionat actul al III-lea şi eliminînd o arie triumfală care închidea în mod logic unul dintre conflictele operei. O victimă a acestor remanieri a reprezentat-o şi scena de balet à la française de la începutul actului I, care îşi avea funcţia sa în economia operei şi care dădea, într-o altă ordine de idei, măsura eclectismului muzical al lui Händel. Melanjul fantasc de farmece, deghizări şi intrigi amoroase preluat din Orlan