De fiecare data cind ma intorc dintr-o calatorie placuta, simt nevoia sa impartasesc experientele frumoase traite in concediu amicilor mei. In timp ce povestesc, am o singura dorinta: sa fiu ascultat cu atentie. Nu cred ca cer prea mult. Si totusi, mereu am parte de insuportabile dezamagiri. "Am fost in Sevilla...", incep eu sa povestesc plin de entuziasm. "E super orasul! Am fost deja de trei ori acolo! Si catedrala e fantastica.", intervine celalalt. "Da! Intr-o dupa-amiaza..." "Nu, nu, dragule! Pe timp de noapte trebuie s-o vezi, este deosebita pe intuneric!" Cam asa decurge relatarea mea despre propriul concediu. Interlocutorul le stie intotdeauna pe toate mai bine, a vazut chipurile mult mai multe in lumea asta decit mine, iar experientele lui cica se detaseaza categoric de ale mele prin superioritate. Daca povestesc ca am fost la zoo, interlocutorul meu mi se lauda ca a rapus in jungla un leu fioros. De povestesc ca l-am vazut pe Papa live la Vatican, aflu ca el i-a sarutat chiar mina. Si in acest fel ma determina incetul cu incetul sa ma indoiesc de propria-mi valoare. Ieri insa, cind l-am intilnit pe Vasile, lucrurile au luat o intorsatura complet neobisnuita. Vasile rinjea la mine deja de departe, caci stia ca am fost in urma cu o saptamina in concediu. Si era vizibil bucuros si nerabdator sa-mi faca amintirile una cu pamintul prin interventiile sale tembele. In acel moment mi-a venit o idee. Dupa ce l-am salutat fugitiv am inceput sa povestesc direct: "Asculta! Trebuie neaparat sa-ti povestesc ceva! Saptamina trecuta am fost la Paris si chiar in prima zi am vizitat Palatul Buckingham. Privelistea la apus de soare a fost mirifica: in dreapta lacul Maggiore, in stinga Dunarea, iar departe in fundal Carpatii. Apoi miercuri am facut o poza chiar cu regina Angliei. Priveste!" Si i-am virit sub nas o fotografie cu Piata Rosie. "Misto in Paris, nu-i asa? Cel mai m