Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seceta ar putea afecta si pamintul Vrancei

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 6 ianuarie 2001 ·

Pentru ca temperaturile acestei ierni sint cu mult peste normal, specialistii cred ca, pentru a se reechilibra deficitul de apa, ar trebui sa ploua torential timp de o saptamina Specialistii de la Gospodarirea Apei (SGA) si din domeniul Imbunatatirilor Funciare (RAIF) spun ca seceta, prognozata la nivel national, va fi resimtita din plin si la nivelul judetului nostru. Desi zilele trecute a nins si la nivelul solului exista o aparenta umezeala, in profunzime deficitul apei din sol este extrem de ridicat. Conform unor probe prevalate la Maicanesti deficitul de apa din sol este de 1400 l/mp. Romeo Radu, directorul RAIF Vrancea, spune ca pentru a se echilibra acest deficit ar trebui sa ploua torential timp de 5 zile si 5 nopti. Pe linga acest deficit din sol, nici riurile sau lacurile de acumulare din Vrancea nu se afla intr-o situatie mai buna. Nivelul riurilor a scazut anul trecut cu 30% - 60% iar punctual, in zonele de munte, pe bazinele hidrografice ale Putnei, Milcovului, Rimnei si a Zabalei s-au semnalat chiar fenomene de secare a fintinilor. "In aceasta perioada in urma ploilor si ninsorilor unele fintini este posibil sa-si fi revenit, insa daca seceta va continua fenomenul va reapare", ne-a spus ieri directorul SGA Vrancea, Vasile Pintilie. "Populatia nu va fi afectata de o seceta prelungita" La Consiliul Judetean joi, 4 ianuarie a.c., a avut loc o sedinta de lucru in care s-au discutat diverse strategii de mentinere a stocurilor de apa existente. Ieri, o intilnire similara, insa la un alt nivel, a avut ieri loc la Ministerul Mediului. Desi previziunile meteorologilor nu sint imbucuratoare, directorul SGA Vrancea, Vasile Pintilie, spune ca cel putin populatia din majoritatea localitatilor din judet nu va avea de suferit de pe urma unei eventuale secete. "Municipiul nu se poate plinge de lipsa de apa. Un studiu efectuat in perioada '87 - '92 arata ca pinza freati

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 58 minute
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 9 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 8 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°