Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul anunță arestarea unui grup de persoane suspectate de sabotarea programului nuclear

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 octombrie 2013 ·

Cel puţin patru persoane au fost arestate în Iran pentru presupuse activităţi de sabotaj al programului său nuclear, aflat în centrul unei crize între Iran şi marile puteri, a declarat astăzi un înalt oficial de la Teheran. Sursa: Reuters

Şeful Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), Ali Akbar Salehi, a spus că autorităţile au monitorizat, iar apoi au arestat “un număr de sabotori", înainte ca aceştia să-şi poată duce planul la îndeplinire.

“De ceva timp, am descoperit activităţi de sabotaj implicând mai multe persoane la un centru nuclear de cercetare; le-am lăsat să-şi continue activitatea pentru mai multe informaţii. La momentul oportun, ele au fost arestate şi interogarea lor continuă", a afirmat el, într-o declaraţie făcută agenţiei locale Mehr, fără să precizeze situl vizat de presupuşii “sabotori" şi când au fost arestaţi aceştia.

Potrivit AFP, oficialul iranian a mai spus că “au fost de asemenea identificate alte cazuri".

Autorităţile de la Teheran acuză Israelul şi ţările occidentale de a fi în spatele asasinării unor oameni de ştiinţă iranieni din domeniul nuclear şi de încercări de a perturba programul său nuclear prin atacuri cibernetice.

În august 2012, linii electrice de alimentare a sitului de îmbogăţire a uraniului Fordo au fost deteriorate prin intermediul unor explozibili. Îngropat sub un munte, la 100 km de Teheran, centrul Fordo este protejat împotriva unui atac militar, amintește Agerpres.

În 2012, virusul informatic Stuxnet, atribuit de Teheran SUA şi Israelului, a infectat mai multe mii de calculatoare, blocând centrifugele utilizate la îmbogăţirea uraniului.

De altfel, Iranul anunţă periodic arestarea de spioni suspectaţi de legături cu serviciile de informaţii occidentale sau israeliene. În mai 2011, 30 de persoane au fost reţinute, sub acuzaţia că ar fa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 43 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°