Istoria parlamentara in Romania incepe cu anul 1831 cand, in Tara Romaneasca, a fost adoptat un act cu caracter constitutional denumit Regulamentul organic, aplicat, un an mai tarziu, si in Moldova. Regulamentele organice au pus bazele parlamentarismului in Principatele Romane. Conventia de la Paris din 1858 si, mai ales, Statutul Dezvoltator al Conventiei (care a introdus reprezentarea bicamerala), adoptat din initiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin plebiscit, in 1864, au perfectionat si largit principiul reprezentarii natiunii. Sub regimul politic instituit de Conventia de la Paris, forul legislativ a cunoscut un evident proces de modernizare, iar prin Constitutia din 1866, promulgata de Carol I, s-au pus bazele moderne ale forului legislativ ca Reprezentanta Nationala, care a functionat in concordanta cu modul de organizare si functionare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme. Procesul istoric de formare a Parlamentului Romaniei in perioada moderna a dat un impuls puternic afirmarii suveranitatii nationale, conducand mai tarziu la Unirea celor doua Principate, in 1859. Sub cupola Parlamentului Romaniei s-a dat citire, la 9 mai 1877, Declaratiei de Independenta a tarii si s-au ratificat, in 1920, actele de unire a Provinciilor istorice romanesti cu Tara.In februarie 1938, pe fondul unor puternice tensiuni politice, regele Carol al II-lea, care a subminat rolul institutiei parlamentare, a impus un regim de monarhie autoritara. Sub regimul dictaturii regale, Parlamentul a devenit un organ decorativ, lipsit de principalele sale atributii.In toamna anului 1940, odata cu instaurarea regimului de dictatura militara, activitatea Parlamentului a fost suspendata. Dupa 23 august 1944, sub presiunea fortelor sovietice si comuniste, Parlamentul a fost reorganizat intr-un singur corp legislativ, Adunarea Deputatilor, care va fi transformata, prin Constitu