REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012. Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj a respins cererea USL Cluj de renumărare a voturilor din toate cele 159 de secţii de votare din municipiul Cluj-Napoca pe motiv de fraudă, iar reprezentanţii USL susţin că vor depune contestaţie la Biroul Electoral Central (BEC), potrivit Mediafax.
Citeste si REZULTATE ALEGERI LOCALE. Emil Boc: Dacă pierdeam alegerile de la Cluj, DEMISIONAM din fruntea PDL
Preşedintele BEJ Cluj, judecătorul Monica Trofin, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că solicitarea USL Cluj de renumărare a voturilor din toate cele 159 de secţii din Cluj-Napoca a fost respinsă din considerente "procedurale".
"BEJ Cluj a respins cu nouă voturi la şase solicitarea USL Cluj de renumărare a voturilor din toate cele 159 de secţii de votare din municipiu pe considerente procedurale. USL poate depune contestaţie la decizia BEJ Cluj. Am înregistrat la BEJ în total patru contestaţii de renumărare a voturilor şi de reinterpretarea voturilor nule. Toate au fost respinse", a spus Trofin.
Citeste si REZULTATE ALEGERI CLUJ. E oficial: Emil Boc CÂŞTIGĂ primăria Cluj. USL contestă numărătoarea voturilor
La rândul său, purtătorul de cuvânt al USL Cluj, Ana Danciu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că reprezentanţii Uniunii vor contesta la BEC decizia BEJ Cluj.
"Noi am cerut BEJ Cluj renumărarea voturilor de la toate secţiile de votare din Cluj-Napoca pentru fraude masive pentru că BEM Cluj-Napoca nu are competenţe privind numărarea voturilor. Vom contesta, marţi, la BEC decizia BEJ Cluj, prin care s-a respins solicitarea noastră", a spus Danciu.
Citeste si REZULTATE ALEGERI Cluj. Antonescu despre victoria lui Boc la Cluj: Nu este o victorie doar chinuită, ci contestată cu acte în regulă
Reprezentanţii USL au contestat, luni seară, la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj rezultatel