Dintre toate harurile care au fost convocate in antecamera doamnei Ileana Dana Marinescu, inţelepciunea a fost lăsată la urmă. Spun asta pentru că, dacă ar fi fost inţeleaptă, s-ar fi apucat de bijuterii, iar nu de splendori inutil-perisabile cum ticluieşte acum, şi ar fi lucrat in regim de huzur ca designer de lux pentru o casă precum Van Cleef & Arpels (asta şi nu alta, pentru că sună ca un clinchet de cristale de stâncă, inşirate pe un fir de argint).
Ultima sa ispravă artistică* a fost pusă in scenă intr-un spaţiu de expunere despre care nu am prea avut prilejul să vorbesc până acum. E vorba despre Anaid Gallery, una dintre multele săli bucureştene deschise in ultimii ani, una dintre puţinele care a ştiut să-şi respecte programul curatorial, exigenţele valorice, temeinicia organizării şi vocaţia de gazdă fără cusur. Spaţiul are ceva de palat rătăcit in deşert (lipsesc doar havuzurile), iar deşertul este mahalaua de la poalele Dealului Filaret şi din coasta Parcului Carol, o zonă splendidă, insă doar pentru connaisseurs, cu parfum de vremuri apuse, dar ocolită de harta traseelor culturale şi vilegiaturistice bucureştene. O curte cochetă şi subţire ca un culoar inverzit duce spre parterul galeriei, unde se află birourile, un spaţiu cafenea, aria design (unde, de câtăva vreme, stau expuse intr-un concept-store straiele negre, de călugări/ călugăriţe felliniene ale lui Lucian Broscăţean) şi unde atrage atenţia şi suspinele de nedumerire ale vizitatorilor pricinoşi uriaşul tablou al lui Rădvan, intitulat "Cancer" (nerecomandat minorilor şi persoanelor slabe de inger). Etajul, destinat expoziţiilor temporare, are o suprafaţă generoasă (in raport de profilul, aparent exiguu, al clădirii văzute dinafară), ambient minimalist, şi o structură modernă, ce poate fi modulată in funcţie de temele expoziţionale sau de numărul de expozanţi.
Pe toată intinderea aces