Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vass: Şi Băsescu, preşedintele nostru drag, să se deschidă. Nu doar bărbaţii să decidă în politică

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 15 octombrie 2011 · ·

Consilierul premierului Andreea Paul Vass a declarat, sâmbătă, că inclusiv preşedintele Traian Băsescu are nevoie să se deschidă puţin asupra a ceea ce înseamnă perspectiva privind viitorul politicii româneşti, arătând că nu mai poate fi o clasă politică în care decid 90% bărbaţii şi 10% femeile.

În legătură cu faptul că Sulfina Barbu spunea că Organizaţia de Femei a PDL trebuie să devină atât de puternică încât să dea un candidat femeie pentru funcţia de preşedinte al României sau pentru funcţia de premier, Vass a spus: "Definiţia discriminării este dată de răspunsul la întrebarea: Este România pregătită să aibă o doamnă preşedinte, prim-ministru sau ministru? De câte ori apare răspunsul "nu ştiu", aceea este definiţia discriminării. Iar dacă răspunsul este "nu", atunci discriminarea atinge cote inadmisibile", relatează Mediafax.

"Chiar şi Traian Băsescu, preşedintele nostru drag, are nevoie să-şi deschidă puţin asupra a tot ceea ce înseamnă perspective asupra viitorului politicii româneşti. Nu mai putem fi o clasă politică în care decid 90 la sută bărbaţii şi 10 la sută femeile, aşa cum este cazul în Parlamentul României", a adăugat Vass, care o contrazice astfel pe Elena Udrea, care a declarat tot astăzi că Traian Băsescu este cel mai deschis în privinţa promovării femeilor în politică.

Andreea Paul Vass a făcut această afirmaţie înainte de Convenţia Naţională a organizaţiei de femei a PDL, unde va fi ales preşedintele organizaţiei. Pentru această funcţie candidează doar Sulfina Barbu. La reuniune participă şi premierul Emil Boc.

Consilierul primului ministru Andreea Paul Vass a renunţat să candideze pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Femei a PDL şi a anunţat, joi, că o susţine pe Sulfina Barbu, ea precizând că se înscrie în cursa pentru postul de prim-vicepreşedinte al organizaţiei.

Consilierul premierului Andreea Paul V

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 2 ore
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat sunt nemulţumiţi de propunerea creşterii salariilor cu 10%, în două tranşe / Ei cer Guvernului majorarea cu 20% a salariilor

News.ro acum o ora
Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat şi a personalului contractual din cele două Camere ale Parlamentului îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea Guvernului de a majora salariile doar cu 10% în două tranşe. „Opinia

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°