MAE a realizat o hartă electronică, "de tip google map", cu secţiile de votare din străinătate pentru referendumul de duminică, cetăţenii români aflaţi în afara ţării putând consulta aplicaţia pe paginile web ale ministerului şi ambasadelor pentru a identifica adresa celei mai apropiate secţii.
"Pe site-ul MAE şi al fiecărei misiuni va fi postată o hartă de tip «google map», astfel încât oricine are un computer sau un telefon să vadă exact unde se află secţia de votare", a declarat, joi, secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc, într-o conferinţă de presă.
Totodată, el a precizat că, potrivit dispoziţiilor legale aflate în vigoare la momentul de faţă, votarea în cele 306 de secţii de votare din străinătate va începe la ora locală 7.00 şi se va încheia la ora locală 23.00, chiar dacă această oră va fi în unele ţări după anunţarea în România a rezultatelor la exit-poll-uri.
De asemenea, oficialul MAE a precizat că, în afara celor 159 de secţii amenajate în sediile misiunilor diplomatice şi consulare româneşti, restul au fost amenajate cu sprijinul consulilor onorifici ai României şi ai autorităţilor locale din ţările respective, fiind vizate în special clădiri de interes public, cum ar fi sedii de şcoli sau de primării.
Sarcina asigurării securităţii în secţiile de votare respective a revenit misiunilor diplomatice şi consulilor onorifici, cu sprijinul autorităţilor locale.
MAE are obligaţia de a asigura minim trei membri în comisiile de votare din secţiile aflate în străinătate, în cazul în care nu există repartizaţi reprezentanţi ai formaţiunilor politice din ţară.
Ministerul Afacerilor Externe a informat joi că a finalizat expedierea către misiunile României din străinătate a materialelor necesare celor 306 de secţii de votare din afara ţării, printre acestea numărându-se şi cele 600.000 de buletine de vot.
Astfel,