Ca atunci când te loveşte brusc setea după ce ai mâncat un borcan de dulceaţă, cam aşa m-am lipit aseară de un post străin de televiziune, la documentarul tv despre... cum se fabrică scaunele de plastic. Erau scaunele alea banale, universale, de pe la terasele de vară; le ştie toată lumea. Vreo două ore, cât a durat filmul, am rămas aşa, cu gura căscată, uitând de mine. Ce să fie atât de fascinant la nişte scaune de plastic?

Cât a rulat documentarul, la televiziunile noastre au curs neîntrerupt numai filme cu Moş Crăciun şi nevasta lui, aceleaşi de anul trecut, ştiri cu SMS-urile de Crăciun, reţete anti-mahmureală după băuta de Crăciun, ştiri despre câţi oameni au sunat la Salvare după masa de Crăciun, ştiri de la sala de fitness, cu oameni care trag de fiare, disperaţi, după îmbuibarea cu şorici şi prăjituri. Poporul mai afla, iar şi iar, cum a petrecut Crăciunul prinţul Carol-Ferdinand de România şi ce cadouri a primit el de la prima doamnă şi de la patriarh.

În speţă, de Sărbătorile astea, de câte ori deschideam televizorul, parcă intram în maşina timpului - straniu, dar parcă mai trăisem eu acelaşi Crăciun şi altă dată... aceleaşi ştiri pe sticlă, aceleaşi poveşti. De data asta se schimbaseră doar cifrele şi oamenii. Căci şi de Ajunul acesta, şi de cel trecut, şi de cel de acum cinci ani, ne-am ghiftuit pe sticlă tot cu reţetele de maţ umplut, de cozonac, de cârnaţi şi ne-am "informat" tot cu ştiri despre vedete - pe unde-şi petrec ele Sărbătorile şi cu cine. Şi, încă o dată, doamnele prezentatoare ne-au anunţat alarmate, cu sprânceana îngrijorată în sus, că iar e buluceală la Carrefour, că bradul artificial chiar poluează şi că acum globuleţele sunt mai scumpe decât în 2009, ca şi cum ni le-am cumpăra în fiecare an.

Nu e vorba că n-ar fi drăguţ ca, de Crăciun, să vezi şi câteva ştiri cu Moşul sau cu porcul. Numai că după astea simţi nevoia să