Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: "Munca de poliţist nu se face cu stomacul gol”

Publicat in Jurnalul, marți 26 ianuarie 2010 ·

La ora bilanţului, în prezenţa Ministrului de Interne, Vasile Blaga şi a premierului Emil Boc, Petre Tobă, şeful Poliţiei Române a prezentat ieri realizările şi eşecurile oamenilor legii în anul 2009. Chestorul şef Tobă a declarat că în 2009 a crescut cu 12% numărul infracţiunilor de fur, constatându-se însă o reducere a furturilor din societăţi comerciale şi a furturilor din buzunare, poşete sau genţi. Printre problemele de rezolvat în 2010 se numără şi intensificarea traficului de droguri, România fiind considerată ţara de tranzit spre vestul şi nordul Europei. Partea bună e că potrivit statisticilor pentru prima data în patru ani s-a înregistrat o scădere a accidentelor rutiere.

UNA CALDĂ, UNA RECE

"Meseria de poliţist nu se face cu stomacul gol", a declarat Blaga, care a avut atât critici, cât şi laude la adresa poliţiştilor. Ministrul a spus, referindu-se la Poliţie şi Jandarmerie, că structurile de arme nu trebuie să-şi calce teritoriul una, alteia, fiecare având de îndeplinit obiective clare. Mai mult, el i-a îndemnat pe poliţişti să fie fermi, să intervină când văd o infracţiune şi să nu se lase sub nici o formă umiliţi. Aşa cum a spus şi la bilanţul Jandarmeriei, deviza lui Blaga este:"mai mulţi poliţişti în stradă, mai puţin prin birouri!".

POLIŢIA ROMÂNĂ, MAI DOTATĂ ÎN 2010!

La capitolul dotări, Poliţia Română va primi, până la sfârşitul lunii ianuarie, o mie de maşini. Prezent la bilanţ, premierul Boc a declarat că în alte ţări procurorul general şi şeful poliţiei, care este practic şeriful, sunt aleşi de cetăţeni, întrebând în acest context câţi au curajul să meargă în judeţe şi să ceară votul cetăţenilor pentru activitatea efectuată. Procurorul general al României, Codruţa Kovesi a arătat că, înainte de toate avem nevoie de o schimbare a sistemului. "Dacă vom continua să numărăm beţe, ri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 6 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 7 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 12 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 7 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 8 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 7 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 6 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 11 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

vin.

7°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°