Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul aşteaptă deciziile instanţelor pe incompatibilitatea primarilor pentru a găsi o soluţie

Publicat in Mediafax, miercuri 14 august 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă deciziile instanţelor privind incompatibilitatea reclamată de ANI în privinţa mai multor primari şi consilieri locali, pentru ca apoi Guvernul să se consulte cu ANI şi cu Parlamentul pentru a găsi o soluţie la această situaţie.

Victor Ponta a afirmat marţi seară, la RTV, că Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ la un proiect de lege care scotea din regimul incompatiblităţii calitatea primarilor de membri în consiliile de administraţie ale unor regii şi servicii deconcentrate, pentru că nu ar fi rezolvat situaţia actuală.

Premierul a subliniat că primarii au dat în judecată ANI, iar Guvernul aşteaptă deciziile instanţelor, care la primul apel sunt contradictorii.

"Decizii irevocabile nu există, există câteva decizii în primă instanţă care sunt contradictorii, unii au câştigat, alţii au pierdut.Vreau să vedem ce se întâmplă pe final şi după aceea ne punem cu toţii la masă, şi cu Ministerul Justiţiei, şi cu ANI, şi cu toţi ceilalţi, cu Parlamentul, să vedem care e soluţia", a spus premierul.

Ponta a declarat că i-a explicat şi primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, aceste lucruri şi acesta le-a înţeles, iar zvonurile privind proteste ale membrilor PSD la Bucureşti în acest context sunt doar o "prostie din presa domului Băsescu".

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, declară că numărul primarilor în stare de incompatibilitate sau conflict de interese este mult mai mic decât cifrele vehiculate şi a menţionat că unul din punctele de plecare pentru aceste situaţii de incompatibilitate este o sesizare a preşedintelui CJ Constanţa.

"Deocamdată ANI a identificat stări de incompatibilitate în legătură cu apartenenţa la aceste regii autonome sau asociaţii de dezvoltare intercomunitară în 50 de cazuri. Sunt alte câteva zeci de cazuri care sunt conexe acestor situaţii. Cifra pe care a av

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 25 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 47 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 41 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 21 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°