În luna martie, m-am întors în paginile revistei care m-a făcut cronicar literar. Adevărul literar şi artistic are acum altă echipă redacţională, o formulă complet diferită, pagini mai lucioase şi mai colorate; şi se distribuie odată cu Adevărul. Astfel că m-am distribuit şi eu odată cu ziarul: mai întîi în numărul din 17 martie, în care alături de nouă critici literari am participat la un Top 5 pentru Romanul deceniului; şi apoi în numărul din 24 martie, în care scriitorul clasat pe primul loc, Mircea Cărtărescu, a venit cu un feedback de proporţiile unui interviu.

În Adevărul din 25 martie, hop!, încă o dată Cristea-Enache: întrucît toţi cei proboziţi de Cărtărescu au fost solicitaţi să comenteze, la rîndul lor, calificările scriitorului, am trimis prin e-mail două-trei propoziţii. Suficient pentru ca ziarul să vină iarăşi cu un subiect „incendiar“. „«Contorsionistul» şi «carieristul» îi răspund lui Mircea Cărtărescu“, titra Adevărul la pagina de cultură, deasupra a două fotografii mari şi color, în care puteau fi recunoscuţi Paul Cernat şi subsemnatul. Subita celebritate, fie ea şi în registru negativ, m-a flatat. Topul, reacţia la top şi reacţiile la reacţia la top au înroşit Adevărul şi au încins netul, fiind preluate pe site-uri şi bloguri, pe twitter, comentate pe forumuri. Controversa a durat vreo săptămînă, timp în care m-am delectat cu cele mai variate etichetări din mediul virtual, după care s-a stins. Reacţii au continuat să apară şi în presa tipărită: în Academia Caţavencu şi în Cultura. Cu o dispunere interesantă a opiniilor pro şi contra. Pe cînd vocile din lumea literară au fost preponderent de partea criticilor, cei manifestaţi pe net, şi parcă radicalizaţi, s-au împărţit în două tabere: partizani vehemenţi şi contestatari înverşunaţi ai lui Mircea Cărtărescu. În mod paradoxal, am ajuns la o anume compasiune faţă de scriitorul care