Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toledo, cetatea rece de pe colină

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

Micul oraş din centrul Spaniei este un muzeu în aer liber, martor al zbuciumatului trecut din Peninsula Iberică, locul unei ciocniri renumite între civilizaţii. Toledo şi-a păstrat până astăzi aspectul medieval şi poartă amprenta mai multor culturi, cele mai semnificative fiind romană, creştină şi maură.

Oraşului Toledo i se face o mare nedreptate. Aproape toate ghidurile turistice îl recomandă pentru o excursie de o zi, cu sau fără cazare de o noapte, celor care ajung la Madrid. Toledo este într-adevăr un satelit al cosmopolitei capitale spaniole, dar cele două au în comun tot atâtea însuşiri ca Luna şi Pământul. Vă propun să alegeţi varianta opusă recomandărilor de care aminteam mai sus, adică să petreceţi câteva zile în Toledo, timp în care să trageţi o fugă şi în Madrid.

Spaţiu multietnic

Aşezarea din centrul Spaniei are rădăcini primitive, precedând Antichitatea, dar a căpătat contur sub dominaţia romană. Toledo păstrează şi astăzi vestigii ale fostelor drumuri, construcţii sau băi romane. După căderea Imperiului Roman, Peninsula Iberică a fost luată în stăpânire de vizigoţi şi al lor imperiu hispanic. Toledo a devenit atunci capitala teritoriilor controlate de regii de viţă nobilă ai primului mileniu.

Între secolele VII-VIII s-a produs o nouă schimbare. Era vremea maurilor, populaţie care şi-a început expansiunea din nordul Africii. A fost momentul întrepătrunderii a trei culturi: creştină, evreiască - evreii au fost aduşi ca sclavi sau alungaţi aici de romani - şi maură. În pragul celui de-al doilea mileniu, regele burgund Alfonso al VII-lea i-a alungat pe arabi şi le-a redat creştinilor teritoriile iberice. În secolul al XVI-lea, Toledo a pierdut statutul de capitală, prin dezvoltarea Madridului. Din 1986 este inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Inimă de piatră

Cea mai obişnuită cale de ajunge în Toledo este prin Madri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 17 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 18 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°