Anul care se încheie n-a fost prea darnic cu sportul tricolor, iar cu fotbalul nici atît. Ca de obicei, campionatul mai mult s-a vorbit decît s-a jucat, împins spre derizoriu de o gîlceavă necontenită. Chiar dacă ne-a mai descrețit frunțile, calificarea Stelei n-a reușit să vindece rana cauzată de o “națională” ce a ratat a doua prezență consecutivă la un turneu final.
Să recunoaștem că ne-am simțit rareori emoționați pe parcursul lui 2011. Poate atunci cînd am văzut întreaga suflare gălățeană ieșind pe străzile orașului ca să salute cîștigarea primului titlu de către Oțelul. Sau cînd, după succesul lui FC Porto în Europa League, l-am zărit pe Săpunaru purtînd la Dublin un fular roș-galben-albastru și unul în culorile Rapidului. Ne-au mai încîntat triumful mondial al spadasinelor și victoriile lui Lucian Bute, dar nu mai mult. Sărac în performanțe, anul s-a arătat, firește, zgîrcit și în bucurii.
Din păcate, 2011 a adus și dezafilierea Universității Craiova, îngroparea uneia dintre cele mai frumoase echipe din istoria modernă a fotbalului nostru. Întrucît m-am mai referit la abuzul Comitetului Executiv, nu reiau subiectul in extenso. Reamintesc doar că Federația a decapitat-o pe Știința pe considerentul că ar fi acționat-o în judecată la o instanță civilă, procedură ferm interzisă de regulamentele interne și internaționale.
Deși Curtea de Apel București a confirmat că Universitatea n-a deschis nici un proces FRF, demonstrînd astfel că sancțiunea CEx n-a avut temei, aceasta s-a menținut și Craiova a rămas desființată! Nici legea, nici logica n-au ajutat-o!
Unii susțin că Adrian Mititelu și-a tăiat singur craca de sub picioare cînd a îndrăznit să-l înfrunte pe Mircea Sandu. S-a luat în gură cu Nașu’, ba l-a și jignit, iar acesta nu l-a uitat. L-a așteptat la cotitură. Și dacă admitem că, dator la jucători și la terți, cu bu-zunarele goale etc.,
