Cursul de referinţă a urcat la 4,4715 lei/euro - un nou maxim istoric -, iar televiziunile s-au întrebat din nou: De ce nu intervine decisiv BNR pe piaţa valutară? De parcă n-am avea piaţă liberă şi monedă liber-convertibilă!
Din câte se observă, jurnaliştii au ajuns să confunde excepţiile - intervenţiile - cu normalitatea. Sunt exact aceiaşi formatori de opinie care în anii trecuţi invitau banca centrală să-i ardă pe speculatori.
Dacă n-au înţeles până acum, e bine să ştie că, în mod firesc, banca centrală trebuie să facă ajustările necesare în funcţie de performanţele economiei şi ale guvernului. Asta în condiţiile în care moneda este, poate, cel mai fidel indicator al stării economiei.
Sigur, ne-am obişnuit să funcţionăm mereu pe bază de deficite, care sunt mascate prin deprecierea monedei. Ar fi de preferat însă să pornim de la premisa naturală de a nu avea deficit structural - care “trădează” o proastă gestionare a economiei -, ci doar excedent ciclic în perioada de boom şi deficit ciclic în cea de recesiune. Şi atunci n-ar mai fi nevoie ca politica monetară să ajusteze dezechilibrul.
Iar dacă n-am avea deficit structural, ci doar un sold ciclic - prin care se reglează curba de randamente suverane -, atunci s-ar vedea că excedentul din perioada de boom se materializează în formare brută de capital şi economisire netă. Pentru că, dacă ai deficit structural, cursul forţează încadrarea în ţintă erodând tocmai investiţiile şi economisirea.
Cele spuse până acum sunt uşor de probat. În ultimii trei ani, când variaţiile de curs de schimb au fost slabe, economisirea în monedă locală a crescut. Chiar dacă băncile n-au nevoie de economii în lei pentru că au acordat credite în valută şi doresc să se refinanţeze în euro de pe piaţă.
Ca să rezum: arieratele, schimbarea regimului de provizionare al creditelor neperformante şi deteriorare
