### Sînt tot mai puţini, dar au încăpăţînarea oamenilor care nu se dau bătuţi
O profesoară de educaţie fizică din Ineu a reuşit, de una singură, să aducă pe agenda naţională o investiţie extravagantă a Ministerului Educaţiei
Din 2001, profesoara Ioana Constantin solicită o sală pentru cei 300 de copii ai şcolii. A primit, în schimb, toalete pe care ministerul plăteşte 100.000 de euro! S-a enervat, s-a luptat şi a făcut din "WC-ul de 100.000 de euro" un simbol al risipei bani publici. Televiziunile au preluat ştirea, cazul e folosit în talk-show-uri. Sindicaliştii folosesc argumentele ei, opoziţia strigă, iar cei de la Putere admit şi completează: "totuşi un caz izolat".
Toată lumea vorbeşte despre sală, nimeni nu o cunoaşte pe ea. Aceasta este povestea femeii pe care unii o numesc caraghioasă. În schimb, pentru copii din Ineu, ea este "profa cea tare". Cool!
"Comunismul a murit. Sau nu?"
Are 58 de ani, a jucat handbal în studenţie la Universitatea Bucureşti şi e profesor de sport de trei decenii. De 9 ani, Ioana Constantin e în conflict cu conducerile, succesive, ale Şcolii cu clasele I - VIII din Ineu, Bihor.
A fost ameninţată de nenumărate ori în această perioadă, susţine ea. "Mai am un an pînă la pensie, dar am să continuu să mă bat. Ce pot să-mi facă? E o ruşine ce se întîmplă aici. Comunismul a murit de 20 de ani. Sau nu?", spune Ioana Constantin.
Îndîrjirea ei singulară a trezit suspiciuni. "Vrea să fie director", susţine unul dintre foştii şefi ai şcolii. "De aici derivă atitudinea ei". "O prostie, am fost director, dar mă voi pensiona, nu mă mai interesează funcţiile. Mă voi pensiona profesor de sport!", surîde Ioana Constantin.
"De Cartea Recordurilor"
Ce vrea? O sală! de sport. Pentru cei 300 de copii ai şcolii, care fac educaţie fizică într-o curte blocată de mol