Rada Supremă de la Kiev (Parlamentul unicameral) a aprobat, luni, într-o primă lectură, cu o majoritate de 234 de voturi, proiectul de Lege privind limbile regionale, care va consolida în mod semnificativ statutul limbii ruse, vorbită în mare parte a Ucrainei, inclusiv la Kiev. Înscrierea în textul proiectului a limbilor română și moldovebească separat este un gest neprietenesc la adresa României, a reacționat un oficial român astăzi. Sursa: Reuters
Proiectul menţionează ca limbi regionale, în afară de limba rusă, limbile minorităţilor de pe teritoriul ucrainean, între care română, belarusă, bulgară, armeană, găgăuză, idiş, moldovenească, poloneză, slovacă, maghiară, romă, relatează Interfax-Ukraina.
Documentul trebuie aprobat în a doua lectură, când este posibilă aplicarea unor modificări, după care ar urma să fie votat integral, înainte de a fi promulgat.
Dacă acest proiect de lege va trece, limba rusă va dobândi statutul oficial de limbă locală sau regională în zone cu o pondere de 10% a vorbitorilor limbii respective. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalte limbi minoritare.
Gest neprietenesc
„Considerarea limbii române şi aşa zisei limbi moldoveneşti ca fiind două expresii lingvistice diferite este un gest neprietenesc la adresa României. Este o abordare neprietenească pe care România nu o va recunoaşte”, a reacționat astăzi preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, Viorel Badea pentru Radio Chişinău.
De asemenea, senatorul român a menţionat că „peste tot în lume există o singură limba românească, limbă pe care o recunoaşte gramatica Academiei române, limbă pe care o cunosc lingvişti români şi internaţionali. Orice altă tentativă de a crea o nouă limbă o considerăm practic o tentativă de soriginte stalinistă care are ca finalitate încercarea de a bulversa pe români oriunde s-