Am uitat când am dat ultima oară cu sapa, dar faptul că-mi amintesc cum se ţine şi la ce serveşte înseamnă că am cunoştinţe de bază despre agricultură? Ori e de ajuns să ştiu că porcul nu zboară şi roşia nu creşte în copac? Sau poate e nevoie de mai mult? Poate trebuie să fac un curs ori un stagiu la vreo fermă ca să-mi însuşesc abecedarul agricol? Numai Ministerul Agriculturii îmi va putea spune, prin normele metodologice – încă neredactate - la ordonanţa de urgenţă, care reglementează vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole din extravilan între persoanele fizice. Ordonanţa, aplicabilă de la 1 ianuarie 2014, stabileşte că cine cumpără pământ, dar nu s-a mai ocupat de cultivarea lui trebuie „să facă dovada că are cunoştinţe de bază în domeniul agricol”. Dovada trebuie prezentată în faţa Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, formată prin reorganizarea Agenţiei domeniilor Statului, care îi verifică şi pe cumpărătorii cu experienţă (au lucrat 5 ani în agricultură sau muncesc pământul în extravilan), cărora li se cer, de asemenea, dovezi. Investitorului în agricultură, cetăţean român sau din UE statul îi pretinde, aşadar, să aibă calificare în domeniu, deşi nu toţi ne-am visat Culiţă Tărâţă, iar în alte activităţi nu există semenea pretenţii. Domnul Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, s-a născut să fie bancher, lucru care însă nu-l împiedică să fie viticultor de succes. Dacă ar fi să-şi cumpere la anul prima podgorie, nu ştiu dacă s-ar califica.

După această primă stavilă în faţa cumpărătorilor, ordonanţa pune o alta: de vârstă. Spre a împiedica fărâmiţarea terenurilor şi a-i avantaja pe cetăţenii români, se prevede că drept de preemţiune asupra suprafeţelor puse în vânzare îl au, în ordine, coproprietarii, arendaşii, vecinii, alţi agricultori din localitate cu vârsta de până la 40 de ani şi statul. Cum a ajuns ministerul la ace