AUTOGRAF Aceştia sunt câţiva dintre artiştii străzii, care animă zidurile Bucureştiului şi ale marilor oraşe. Şi acestea sunt poveştile lor despre jocul cu limita gri dintre artă şi legalitate.

Flacăra brichetei tulbură firav bezna. E noapte şi e târziu. Încă o dată: e liber, nu e nimeni pe drum. Începe! Tuburi de spray agitate nervos. Zgomot puternic al unei bile de rulment lovită ritmic de pereţi metalici. Repede – un fundal bleumarin. Alte trei nuanţe de albastru. Miros de vopsea. Pete argintii, un galben blând şi puţin alb. Trei litere galbene. Galben închis. Efect tridimensional cu portocaliu. Profunzime. Trei săgeţi pentru dinamism. Semnătura. În câteva minute – din nou linişte. Zgomotul metalic se îndepărtează odată cu rucsacul în care sunt puse sprayurile. Dimineaţa, angajaţii din clădire constată că unul dintre pereţi nu mai e alb. Încă un desen cu spray în oraş.

Clădiri istorice, construcţii noi sau fabrici dezafectate, poduri, garduri din beton, chioşcuri de ziare sau staţii de autobuz şi de metrou. În mare, orice suprafaţă plană verticală poate deveni spaţiul de joacă, de creaţie, al tinerilor cu sprayuri colorate. Mâzgălituri groteşti coabitează cu mici opere de artă ca o pereche de gemeni bivitelini.

Pereţii goi şi gleznele groase

Sunt mesaje de protest, caricaturi, personaje preluate din desene animate, istorie, filme, cărţi ori personaje originale, create pe loc. Sau, pur şi simplu, numele artiştilor, scris cât mai meşteşugit. Cu cât locul e mai expus şi şansele de a fi prins sunt mai mari, cu atât desenul şi autorul sunt mai valoroşi. În orice caz, oraşul trist capătă culoare după ce luminile s-au stins.

Aşa sunt aceşti tineri, convinşi că pereţii goi sunt ca gleznele groase: nu întoarce nimeni capul după ei. Şi-apoi, ei se exprimă artistic, deşi această manifestare oficială a personalităţii lor ignor