Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL va face plângeri penale pentru vot multiplu Gigi Chiru - „USL are evidenţa turiştilor înregistraţi în fişele de cazare. Ei vor vota cu sau fără voia lor la referendum!"

Publicat in Ziua Constanta, luni 23 iulie 2012 ·

PDL este gata să formuleze plângeri penale împotriva celor care vor practica votul multiplu la referendumul din 29 iulie, indiferent ce nume poartă, susţine şi preşedintele PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru.

„Toţi reprezentanţii PDL din secţiile de votare de la referendum vor solicita copii de pe listele permanente şi suplimentare, conform legii aprobate de BEC, ca un element de siguranţă al votului. De asemenea vom posta, în conformitate cu dispoziţiile legale, oameni în faţa secţiilor speciale pentru o numărătoare paralelă a celor care vor veni la vot şi în plus, în parteneriat cu un ONG din capitală, am acreditat deja observatori pentru referendumul de duminica viitoare în majoritatea secţiilor de votare, astfel încât să ţinem sub control cât vom putea tentativele de vot multiplu sau de fraudare", a precizat Chiru.

„Pregătesc fraude pentru intervalul 21.00 - 23.00"

Christian Gigi Chiru a mai afirmat că deţine informaţii potrivit cărora reprezentanţii USL intenţionează fraudarea votului pentru referendum în intervalul 21.00 - 23.00, cu precădere în secţiile speciale înfiinţate pentru turiştii aflaţi pe litoral. „Am înţeles că prin mijloace specifice au intrat în posesia evidenţei turiştilor înregistraţi oficial în fişele de cazare şi, în intervalul orar pe care deja vi l-am menţionat, cei aproape 100.000 de turişti care se vor afla pe litoral vor vota cu voia sau fără voia lor", a mai adăugat Chiru. Liderul local al PDL a mai afirmat că reprezentanţii partidului şi voluntarii ONG-ului vor face în aşa fel încât îi va putea identifica pe cei care votează de mai multe ori. „Vreau să trag un semnal de alarmă şi să anunţ că suntem pregătiţi să-i identificăm pe toţi cei care vor vota multiplu. Fac un apel public cetăţenilor Constanţei să nu rişte a vota de mai multe ori, pentru că PDL va face plângeri penale cu votanţii ce practică votul multipl

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcţionari publici din Ministerul Sănătăţii, trimişi în judecată pentru fapte asimilate corupţiei. Directoarea de la Resurse Umane în Sănătate şi un subaltern, suspectaţi că au aranjat un concurs de angajare

News.ro acum 44 minute
Directoarea Direcţiei Resurse Umane din Ministerul Sănătăţii, un funcţionar din minister şi alte două persoane au fost trimise în judecată, pentru fapte asimilate celor de corupţie, cei doi funcţionari publici fiind suspectaţi că au transmis unei pe

Agricultură. Guvernul anunţă finanţarea pentru programul Rabla pentru tractoare

Mediafax acum 2 ore
Premierul a anunţat că Guvernul va finanţa, în premieră, prin Fondul pentru mediu, programul „Rabla pentru tractoare”. „Susţinem producţia internă de tractoare şi ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc un sprijin neramburs

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 10 bazine hidrografice, până vineri dimineaţa

News.ro acum 3 ore
Hidrologii au actualizat atenţionarea Cod galben de inundaţii, care rămâne în vigoare, până vineri dimineaţă, pe râuri din zece bazine hidrografice. ”Specialiştii I.N.H.G.A. au actualizat Codul galben, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 1

Wild card pregătit pentru Simona Halep - Orașul din România care va găzdui un turneu WTA 250 înainte de JO 2024

HotNews acum o ora
Simona Halep are un wild card pregătit pentru a putea participa la Iași Open, turneu care va trece în acest an la categoria „WTA 250”, a anunțat Daniel Dobre, director al competiției și fost antrenor al dublei campioane de Grand Slam. Simona HalepFo

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum o ora
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

Consiliul Concurenţei analizează piaţa imobiliară rezidenţială şi nerezidenţială din Bucureşti

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a demarat un studiu pe piaţa imobiliară rezidenţială şi nerezidenţială din municipiul Bucureşti, pentru a identifica posibile bariere care stau în calea dezvoltării industriei, dar şi aspectele care pot induce în eroa

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 3 ore
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Cine este bărbatul mort în timp ce construia o bombă în casă, la Fetești. „Se uita pe YouTube cum să-și facă bombe - ȘtirilePROTV

HotNews acum o ora
Un incident deosebit de grav s-a petrecut la Fetești. Un bărbat care construia o bombă artizanală a fost ucis de suflul dispozitivului pe care, cel mai probabil, l-a manevrat greșit, scrie site-ul ȘtirilePROTV.ro. Bărbatul care fabrica o bombăFoto:

Marcel Ciolacu: Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă / Grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedina Executivului se deblocheaxăazi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă, fiind a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical dup

Ajutor pentru persoanele și cuplurile infertile din România care vor să aibă copii. Câți bani vor primi de la stat

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, 30 mai, că în şedinţa de guvern va fi aprobată o măsură importantă pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii. Şeful Executivului a precizat că aceştia vor putea beneficia de sprijin de

Vremea

București
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

26°
joi

13°/26°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°