Despre somn

26 decembrie 1969

Încep, destul de tîrziu, un jurnal pe care aş vrea să-l ţin cu regularitate de-acum înainte. Ce frază stupidă! Şi de cîte ori n-am scris-o şi rescris-o în atîtea începuturi de jurnale pe care apoi nu le-am mai continuat. De data asta, cine ştie, voi reuşi. De ce-o fac oare? Poate pentru că reminiscenţe literare mă îndeamnă. Nu că aş avea spiritul de observaţire al lui Pepys, dar e oricum tentant să te urmăreşti zilnic, să-ţi însemni ideile, fie ele şi disparate. În fond, Montaigne nu făcuse altceva şi a ajuns celebru!!! Doamne fereşte însă de asemenea citări, pentru că ar putea trezi suspiciune şi aş putea fi bănuit de un orgoliu prin nimic justificat. Ceea ce e ciudat este că nu izbutesc să fiu cu desăvîrşire sincer cînd scriu. Ca orice însemnări, cele de faţă sînt destinate să mă aibă unic lector. Şi totuşi, parcă mă îndeamnă ceva să scriu ca pentru un viitor public.

Ce-ar fi să-mi aleg pentru fiecare seară cîte o dizertaţie? În fond sînt grozav de bucuros: pot să scriu cît vreau şi despre ce vreau, fără a da socoteală nimănui. Azi aş vrea să vorbesc despre somn. Nu pentru că e tîrziu. Nici pentru că printr-o asociaţie simplă somnul presupune vise. (De ce naiba trebuie să mă tot justific: doar am dreptul să-mi aleg un subiect fără a-i tot motiva alegerea.) Azi am dormit toată ziua, e acesta declanşatorul. Aparent somnul e doar un semn al lenii. Poate. Cred însă că e mai degrabă răgazul pe care ţi-l iei atunci cînd nu poţi să te hotărăşti pentru nimic. Este manifestarea impasului alegerii. Sau lipsa alegerii. Dacă stau să mă gîndesc, sînt în acelaşi timp foarte gol şi foarte plin. Simt că pot să fac enorm de mult, vreau să fac, şi totuşi dorm tocmai pentru că nu mă pot hotărî. Sînt şi eu închis într-o cameră ca personajele lui Buñuel în filmul său Îngerul exterminator: ceva îmi împiedică ieşirea. N-ar mai rămîne la a