Împrumutul contractat joi de România, de 1,5 miliarde dolari de pe piaţa internaţională de capital, pe o perioadă de 10 ani şi jumătate, prin intermediul unei emisiuni de obligaţiuni la o rată netă a dobânzii de 4,5% pe an, este considerat de Guvern un "un succes major".
Este "cel mai ieftin contractat de pe piaţa externă de capital de după 1990", se arată într-un comunicat de la Biroul de presă al Guvernului.
"Cererea României a fost de 5 ori suprasubscrisă, respectiv 7,5 miliarde dolari, ceea ce demonstrează interesul ridicat al investitorilor internaţionali de a investi în credibilitatea României, precum şi recunoaşterea faptului că cifrele economice înregistrate de ţara noastră în 2012 reprezintă un succes", se arată în nota trimisă vineri de Biroul de presă al Guvernului.
Reamintim că în ianuarie, JP Morgan, care recent a devenit cea mai mare bancă americană după capitalizare, a anunţat includerea într-un indice propriu a obligaţiunilor emise de statul român, prin Ministerul Finanţelor. Efectul imediat al deciziei JP Morgan a fost că randamentul obligaţiunilor pe cinci ani a scăzut cu 1,2 puncte procentuale.
În prezent, datorită măsurilor de stabilizare şi consolidare economică şi politică luate în ultima perioadă, România are un acces solid pe piaţa internaţională a împrumuturilor în dolari, conchide comunicatul de la Guvern, care nu face referire la decizia JP Morgan din ianuarie.
Împrumutul contractat joi de România, de 1,5 miliarde dolari de pe piaţa internaţională de capital, pe o perioadă de 10 ani şi jumătate, prin intermediul unei emisiuni de obligaţiuni la o rată netă a dobânzii de 4,5% pe an, este considerat de Guvern un "un succes major".
Este "cel mai ieftin contractat de pe piaţa externă de capital de după 1990", se arată într-un comunicat de la Biroul de presă al Guvernului.
"Cererea României a fost d